Elev, fugar din şcoală, pentru că râdeau colegii de el că este surd şi orb
Marius Iulian L., de 13 ani, din satul Călici, comuna Runcu-Vâlcea a fost un copil bătut de soartă. Părinţii lui s-au despărţit, iar băieţelul a fost lăsat în grija mamei, tatăl rămânând să întreţină pe frăţiorul lui. De câţiva ani, încoace puştiul a fost părăsit şi singura sa şansă de supravieţuire a fost să fie internat într-un centru de plasament. Aici niciodată nu l-a vizitat vreunul dintre părinţi, iar durerea sufletească a băieţelului a fost una fără margini. Singura alintare a lui Marius a fost bunicul său din satul Călici. Vacanţele le petrecea la bătrân şi era foarte încântat că are un suflet care să ţină la el. De aceea, Marius vroia ca bunicul să-i fie tutore. Actele de plasament durează ceva vreme, iar întârzierea rezolvării acestei situaţii, a trezit în sufletul elevului suspiciunea că cineva nu vrea să-l încredinţeze bătrânului. Aşa se face că în urmă cu doi ani elevul s-a urcat într-un tren cu destinaţia Sibiu şi dus a fost! A coborât în gara din Arpaşu de Sus, judeţul Sibiu şi în timp ce stătea sfios pe bancă, un individ de etnie rromă, Victor Grancea l-a luat şi l-a dus acasă la el. Băiatul a fost pus să muncească la treburile câmpului, la animale şi astfel îşi câştiga bucata de pâine zilnică. A fost descoperit de poliţiştii din localitate şi astfel a ajuns să fie trimis mintenaş la Centrul de plasament nr. 4 din Râmnicu Vâlcea, băieţelul continuând să frecventeze cursurile Şcolii generale nr. 13, din Râmnicu Vâlcea. În urmă cu două săptămâni, bunicul lui Marius a trimis un bilet, prin puşti, către conducerea centrului, ca la sfârşit de săptămână să-l învoiască pe nepotul lui să vină acasă. A primit undă verde şi elevul a plecat la casa bunicilor. Cum trecuseră două săptămâni şi nu s-a întors, cei de la centru s-au interesat şi când au aflat că băieţelul nu este în satul natal, a fost contactat, de şcoală, poliţistul de la postul de poliţie Arpaşu de Sus. Subofiţerul a răspuns, fără să facă “săpături” mai adânci că băieţelul nu este în localitatea respectivă. Dispariţia misterioasă a făcut să fie alertat şi IPJ Vâlcea: “Am primit un telefon de la bunicul elevului că acesta nu este de găsit. Ne-am alertat şi am făcut investigaţii şi astfel am aflat că puştiul se află în judeţul Sibiu. I-am cerut bunicului, în grija căruia se afla copilul, să meargă să-l recupereze, dar ne-a spus că nu are bani de drum. Aşa se face că am trimis un echipaj şi l-am recuperat, prezentându-l centrului de plasament”, ne-a spus şeful IPJ Vâlcea, cms. şef Adrian Cazan. Marius-Iulian L. a fost găsit în comuna sibiană Porumbacu. Copilul s-a dus iniţial la Victor Grancea, dar acesta l-a dat unei cunoştiinţe, tot rrom, Victor Căldăraru, din localitatea învecinată Porumbacu, unde băieţelul era pus la diverse munci, printre care şi aceea de îngrijire a animalelor din curte. Întrebat de ce a fugit, băieţelul a răspuns că nu mai putea să suporte să fie batjocorit de colegii lui care-l făceau surd şi orbm, băieţelul având probleme de vedere la unul dintre ochi, dar şi probleme de auz. “Nu ştiu dacă băieţelul îl vom mai da în plasament la bunicului său. Este un om care are în jur de 70 de ani şi este foarte greu să se ocupe de educaţia nepotului său. Urmează să facem însă o anchetă socială şi vom vedea la ce concluzie vom ajunge”, ne-a spus Maria Dina, primarul comunei Runcu. Marius îl iubeşte însă pe bătrân şi este convins că locul lui este alături de bunicul său.
Cosmin RADU
Web Design by DowMedia