Mircia Gutău, primarul orașului Râmnicu Vâlcea, a deschis vineri o acțiune în instanță împotriva României. Edilul cere daune morale și materiale pentru „suferinţa şi umilinţa” la care ar fi fost supus în cei peste 12 ani în care a fost implicat în procese.
Avocatul Octavian Fieroiu, care îl reprezintă pe Mircia Gutău în instanță, a explicat că procesul a fost deschis la Tribunalul Vâlcea. „S-au cerut 500.000 de euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru cei 12 ani şi circa 4 luni pe care i-a petrecut Mircia Gutău prin procese şi prin puşcăriile patriei. Sigur, este o apreciere relativă şi subiectivă, o cvasirecuperare a prejudiciului creat, cuantificabil în salariile şi celelalte beneficii de care a fost lipsit în perioada detenţiei, în cheltuielile pe care le-a făcut pentru angajarea unui avocat calificat, pentru cazare, pentru transport la organele de urmărire penală şi la instanţele de judecată şi alte multe cheltuieli, pentru că au fost ani de procese la instanţele din ţară şi inclusiv la CEDO”, a declarat avocatul Fieroiu, conform Agerpres. Apărătorul edilului a menționat că acțiunea deschisă vineri este doar pe latură civilă, împotriva procurorilor de caz și a judecătorilor care au dat sentința de condamnare. La cererea lui Gutău, urmează să facă și o plângere penală pentru ca toți cei vinovați „să plătească”.
„Eu i-am lăsat mână liberă avocatului, pentru că am mare încredere în dumnealui. Aştept decizia judecătorilor în acest proces, indiferent de cât va dura el, doi, trei ani, mă aştept ca statul român să se îndrepte împotriva celor vinovaţi, pentru că ei trebuie să răspundă. De la denunţător, la procurorii de caz şi la judecătorii care au dat condamnarea, fiecare trebuie să răspundă pentru greşelile pe care le-a făcut. Indiferent de suma care a fost calculată ca despăgubire, vă spun că nimic nu echivalează cu suferinţa mea şi a familiei mele în aceşti peste 12 ani. Eu sunt unul dintre cei norocoşi pentru că am apucat să prind şi achitarea. Cred că sunt şi alţii ca mine care nu au avut norocul acesta, de aceea îmi doresc ca cei vinovaţi să plătească şi ceea ce am păţit eu să nu mai păţească şi alţii”, a declarat primarul Mircia Gutăul, pentru sursa citată.
Citeşte întreaga ştire:Primarul din Râmnicu Vâlcea dă în judecată statul român. Motivul pentru care edilul cere peste 10 milioane de euro despăgubiri
Web Design by DowMedia