|miercuri, martie 20, 2019
  • Follow Us!

„Omul zilelor noastre nu se mai hrănește pe cât ar trebui din Cuvântul lui Dumnezeu” 

dsc_9050_1

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie în Duminica dinaintea Nașterii Domnului la Paraclisul Arhiepiscopal Buna-Vestire din Râmnicu-Vâlcea, unde a reașezat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Eleusa.

Înainte de Sfânta Liturghie, s-a făcut o procesiune cu icoana Maicii Domnului în jurul bisericii, după care aceasta a fost așezată la locul ei spre cinstire.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că „această Duminică dinaintea Nașterii Domnului, numită și Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, este cea care ne pregătește vădit pentru primirea înomenirii Fiului lui Dumnezeu spre mântuirea noastră, a tuturor oamenilor. Ca Dumnzeu, așa cum arată și profetul Isaia, Domnul Hristos este fără genealogie, însă ca om este cu putință a-i stabili genealogia, fiind născut de Fecioara Maria”.

„Textul Evangheliei care tocmai s-a citit pare, la o cercetare superficială a omului de astăzi, fără sens și chiar inutil, ascultând o înșiruire de nume, care pentru prea mulți dintre noi nu mai are nicio semnificație, devenind obositor. Fapt care arată că omul zilelor noastre nu mai este familiarizat cu textul scripturistic, nu se mai hrănește pe cât ar trebui din Cuvântul lui Dumnezeu”.

„La o cercetare atentă a textului scripturistic, care cuprinde cartea neamului Domnului Hristos sau genealogia Domnului, vom putea vedea că acesta are o semnificație duhovnicească foarte profundă: Hristos Domnul nu este doar Dumnezeu adevărat, ci și Om adevărat, Care S-a născut din neamul  lui David și al lui Avraam (Matei I, 1), chemându-ne și pe noi să facem parte din cartea neamului Său, nu în chip trupesc, ci duhovnicesc”.

Tâlcuind capitolul I din Evanghelia după Matei  citit astăzi în întregime la Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, a accentuat faptul că în genealogia Mântuitorului, Evanghelistul Matei nu s-a ferit în a scrie și nume de femei, chiar dacă la evrei genealogia se calcula  exclusiv pe linie paternă, și, mai mult, chiar și oameni cu viață păcătoasă, arătând asfel că Mântuitorul Hristos a venit să mântuiască lumea din păcat, să curățească firea păcătoasă a omului, fire pe care Și-a asumat-o deplin”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie al Râmnicului a continuat cuvântul său, punând-o pe Maica Domnului ca model de creștere duhovnicească pentru fiecare creștin. Așa cum Hristos a luat trup din Fecioara Maria, așa trebuie să se nască și în noi, până la statura omului desăvârșit, după expresia Sfântului Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este cel care trăiește în mine” (Galateni II, 20).

Nu întâmplător, în această duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie al Râmnicului a reașezat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost restaurată de curând în Centrul de Cercetare, Conservare și Restaurare „Sfântul Calinic de la Cernica” al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Icoana Maicii Domnului Eleusa de la Biserica Buna Vestire – Paraclis Arhiepiscopal din Râmnicu-Vâlcea a fost atestată ca fiind făcătoare de minuni înainte de anul 1789 (când fusese ultima dată restaurată), așa cum menționează o însemnare cu litere chirilice de pe aceasta.

De-a lungul timpului foarte mulți oameni s-au bucurat de ajutorul Maicii Domnului înaintea acestei icoane, mărturisind că au avut parte de vindecări, nașteri de prunci, izbăviri din necazuri, din patimi și ispite.

Leave a Response