|miercuri, decembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Dr. Dan Ponoran, singurul candidat ADMIS la concursul pentru postul de manager la Spitalul Judeţean Vâlcea 

Ponoran spital tineri

 

În data de 25 septembrie 2018, dr. Ioan Neamu, preşedintele Comisiei de concurs, a anunţat rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul pentru funcţia de manager – persoană fizică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Având în vedere prevederile art. 3 din regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al unităţilor cu paturi al căror management al asistenţei medicale a fost preluată de către Consiliul Judeţean Vâlcea, comisia de concurs a comunicat următoarele rezultate ale selecţiei dosarelor de înscriere: dr. Dan Ponoran (actualul director al Spitalului) – admis, Adrian Berbece şi B.M. (Dosar nr. 24447/24 septembrie 2018) – respinşi. Candidaţii puteau contesta rezultatul în termen de 24 de ore de la data publicării rezultatelor, respectiv 26.09.2018, ora 14:00. Candidatul admis va susţine proba de evaluare publică a proiectului de management în data de 05.10.2018, ora 09:00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

În continuare, calendarul de desfasurare a concursului este: termen limita de soluţionare a contestatiilor – 28.09.2018, ora 12.00; afişarea rezultatelor contestatiilor – 28.09.2018, ora 14.00; afişarea pe site-ul spitalului a proiectelor de management ale candidaţilor admişi – 28.09.2018; susţinerea publica a proiectului de management – 05.10.2018, ora 09.00; afişarea rezultatelor – 06.10.2018, ora 12.00; termen-limita de depunere a contestatiilor – 07.10.2018, ora 12.00; termen limita de soluţionare a contestatiilor – 08.10.2018; afişarea rezultatelor finale – 10.10.2018. La concursul pentru ocuparea funcţiei de manager pot participa persoane fizice care întrunesc cumulative urmatoarele condiţii: sunt absolvenţi ai unei institutii de invatamant superior medical, economico-financiar sau juridic; sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al Ministerului Sanatatii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii; au cel puţin 2 ani vechime in posturile prevăzute cu studii universitare de lunga durata, conform legii; nu au fost condamnate pentru savarsirea unei infracţiuni comise cu intentie, cu excepţia situatiei in care a intervenit reabilitarea; sunt apte din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic); nu au împlinit varsta standard de pensionare, conform legii. Participarea persoanelor interesate la susţinerea publica a proiectelor de management se face dupa ce intentia de participare a fost confirmata de comisia de concurs cu cel puţin 24 ore inainte de data susţinerii publice a proiectelor de management.

(Petre Coman)

Leave a Response