|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

Constantin Liţoiu, primarul din Zătreni, a oferit cadouri unui număr de circa 200 de copii 

litoiu zatreni

 

 

Constantin Liţoiu, primarul din Zătreni, a informat că, şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă, le-a oferit cadouri copiilor din localitate: un număr de circa 200 de elevi din localitate au primit daruri din partea Primăriei. Fiecare pungă a conţinut dulciuri şi răcoritoare în valoare de circa 30 de lei. Tot cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, în localitate a mai avut loc o acţiune prin care preoţii au oferit cadouri pentru 100 de oameni bolnavi, care au intrat în posesia unor pungi cu dulciuri, cozonaci şi alte alimente. La iniţiativa primarului Constantin Liţoiu, Consiliul Local al comunei Zătreni a aprobat în octombrie anul trecut alocarea sumei de 11.000 lei cu TVA, proveniţi din bugetul local, în vederea premierii cu câte 200 lei a familiilor în viaţă din comuna Zătreni, care au împlinit peste 50 de ani de la căsătorie în cursul anului 2017, precum şi pentru o masă festivă, pe data de 11 noiembrie 2017, la Căminul Cultural Zătreni. La Zătreni, a demarat licitaţia pentru reabilitarea mai multor drumuri de interes local care nu sunt asfaltate. Potrivit primarului Constantin Liţoiu, fondurile pentru această investiţie vor fi alocate de Guvern pe situaţii de urgenţă: „E vorba de recondiţionarea a circa 20 de kilometri de drumuri, în mai multe sate. Astfel, vor fi modernizate tronsoane din Mecea, Dealu Glămeia, Valea Văleni, Ciorteşti, dar şi altele. Toate sunt drumuri importante pentru comunitate şi trebuie să intervenim în regim de urgenţă. Iniţial, am vrut să depunem proiecul de reabilitare a acestor artere pe PNDL 2, dar sansele de a obţine finanţare erau foarte mici”. În vara anului trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale a decis alocarea sumei de 30 miliarde de lei vechi pentru două proiecte prin PNDL 2: „Anvelopare Școala Zătreni” (5 miliarde de lei vechi); „Extindere canalizare în satele Valea Văleni, Ciortești, Zătreni, Manicea și Butanu în comuna Zătreni” (25 miliarde de lei vechi). Consiliul Local Zătreni a mai decis în 2017 implementarea proiectului „Achiziţie utilaj şi echipamente în vederea dotării SVSU Zătreni, jud. Vâlcea”, în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, SubMasura 19.2, Masura M3/6B „Comunitate atractivă”, din cadrul GAL CERNA-OLTEŢ. S-a aprobat necesitatea, oportunitatea si potentialul economic al investitiei „Achiziţie utilaj si echipamente in vederea dotării SVSU Zătreni, jud. Vâlcea”, aşa cum rezultă din analiza documentaţiei tehnico-economice aferentă investiţiei.

Leave a Response