|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

O ţigancă cerşetoare care şi-a răpit propriul copil din Spania, prinsă în comuna vâlceană Mihăeşti 

tiganca-cersetoare-pe-corso_0031

 

O cerşetoare din Vâlcea, pe numele căreia autorităţile spaniole au emis pe 7 ianuarie un mandat european de arestare, a fost prinsă după două săptămâni în România. Femeia este acuzată că şi-a răpit propriul copil în vârstă de 11 luni dintr-un centru de protecţie al minorilor din provincia spaniolă Guipuzcoa (comunitatea autonomă Ţara Bascilor). Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de poliţie Vâlcea, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole pe numele Porumbiţei Alexandru (23 de ani), bănuită de răpirea unui minor. Porumbiţa Alexandru era urmărită internaţional din 7 ianuarie şi a fost găsită în comuna vâlceană Mihăeşti. Pe numele acesteia, autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru răpirea unui minor în data de 5 ianuarie. Femeia şi-a luat fiul de 11 luni, care se afla într-un centru din Spania, sub măsura protecţiei pentru abandon, în baza ordinului emis de autorităţile din provincia Guipúzcoa, fără acordul autorităţilor tutelare spaniole. Femeie avea programare pentru vizitarea fiului său, iar după ce l-a luat în braţe, s-a apropiat de un autoturism condus de un bărbat şi au fugit de la faţa locului. Porumbiţa Alexandru fusese prinsă la cerşit folosindu-se de băieţelul său, pentru a-i impresiona pe trecători. Nu le-a impresionat şi pe autorităţi, care au decis că fiul său este în pericol şi l-au plasat într-un centru special. Porumbiţa are cazier de mai mulţi ani în Spania, fiind amendată în repetate rânduri pentru înşelăciune. Surse judiciare au declarat că băiatul său se află acum în grija bunicilor materni şi că este crescut în condiţii bune. Femeia a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore şi încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Vineri, 19 ianuarie, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis că Porumbiţa Alexandru va fi cercetată pentru control judiciar pentru 30 de zile şi nu are voie să depăşească limita teritorială a judeţului Vâlcea, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei, Curtea de Apel Piteşti. Femeia va fi predată autorităţilor spaniole pentru a fi judecată după finalizarea procedurilor legale. În ultimele două luni, în Spania s-au mai înregistrat două cazuri similare cu cel al Porumbiţei Alexandru. Conform datelor furnizate de Ministerul Muncii şi al Imigraţiei din Spania, acolo erau anul trecut peste 2.000 de cerşetori români.

2 Responses to O ţigancă cerşetoare care şi-a răpit propriul copil din Spania, prinsă în comuna vâlceană Mihăeşti

  1. madalina

    Buna ziua,am citit articolul dvs, vreau sa va intreb > dvs aveti probe care o acuza, eu cred ca aceste calomnii sunt ,, la inaltime,, in strainatate sunt multe cazurile de tinere romance carora le sunt luati copilasii, ex> mame care sunt luate in evidenta pentru ca in REALITATE SE vorbeste de un trafic de copii facut cu ,, multa eleganta. CUNOASTEM .. acest caz si , stimate domnule redactor nu se poate discuta de cersit, hai sa dam cartile pe fata si sa vorbim despre > discriminare, abuz, sechestru de minori, /acestea FIIND VALABILE IN SPANIA,. unde s/au petrecut toate aceste disriminari.

     
  2. Motan Constantin

    Ceea ce s-a scris cu privire la Alexandru Porumbita nu este adevarat este o mare minciuna pentru ca ea nu si-a abandonat nbiciodata copilul ci a fost opriti de politia de trafic din Hernani Guipuzkoa si politisti au spus ca este data in cautare si captura in acel moment copilul era cu ea si cu tatal lui,tatal conducand masina,politia a spus ca o sa fie retinuta pe timpul cercetarilor si ca nu poate sa tine copilul cu ea in arestul politiei atunci politia a sunat serviciile sociale si printr-un ordin foral emis de Diputacion Foral De Guipuzkoa i-a fost luat copilul cu conditia ca in momentul in carte sse termina cercetarile vizavi de situatia ei ii va innapoia copilul,dupa 24 de ore s-a terminat cercetarile si Alexandru Porumbita a fost pusa in libertate dupa care Diputacion Foral de Guipuzkoa trebuia sa-i returneze copilul dar acest lucru nu s-a intamplat chiar dac mama copilului s-a pus in contact cu protectia minorului din Romania tot nu i-au dat copilul ci dimpotriva a fost mutat intr-un centru de minori din zona urmand ca sa se judece in judecatoriacare se dedica la asfel de cazuri.Eu sant persoana care cunoaste foarte bine situatia si bineinteles cazul am chiar si Nr. de telefon al avocatuluio pe care l-au angajat ca sa recupereze copilul si inca ceva aici se iau copii din motiva irelevante si care pana la urma rezulta ca parintii sant deposedati de copii lor cu forta ca pe urma sa-i dea in adoptie dupa care sa dispara subit aici sant 690 de cazuri de copii adoptati care au disparut subit.Va rog ca sa nu mai scrieti minciuni fara sa stiti adevarul Alexandru Porumbita si-a rapit propriul copil pentru ca copilul era trata foarte rau in centrul de minori unde a fost dus si inca ceva Guvernul tarii noastre nu a facut nimic cu privire la cazurile de copii care au fost luati in diferite tari din comunitatea europeana pur si simplu santem bataia de joc a strainilor mai precis gunoaie asa sant considerati romanii din diaspora,chiar va rog sa publicati acest articol si daca este pòsibili sa informati autoritatile romane sau mai bine zis IPJ Pitesti unde este retinuta Alexandru Porumbita eu va stau la dispozitie cu tot ce este nevoie in acest caz .Va multumesc. Nr. meu de tel este 0034-642812864

     

Leave a Response