|duminică, iulie 23, 2017
  • Follow Us!

Amintiri cu Ana… 

Ana amintiri1

Am cunoscut-o pe Ana într-o toamnă târzie, friguroasă, cu străluciri de diamant: toamna anului 2013. O fire sensibilă, un copil al lui Hristos, care avea nevoie de puţină mângâiere, care-şi dorea să fie ascultat, care avea nevoie – de data aceasta el! – de susţinere. Avea nevoie de cineva care să îl facă să recreadă în speranţă, în mai bine, în Dumnezeu. Voi încerca, în cele ce urmează, să-i realizez o schiţă de portret: deşi firavă, extrem de ambiţioasă; deşi blândă, impresionant de energică. O energie pe care o transmitea şi celor din jur. Când o vedeai, ştiai că totul se poate, dacă vrei, dacă-ţi doreşti (cu ardoare) şi lupţi – cu toată fiinţa – pentru un ideal, pentru frumos, pentru ceva sau cineva.  Vedea bunătatea în fiecare semen al său, ea însăşi fiind plină de o imensă bunătate. Iubea tot ce o înconjura: viaţa cu frumuseţile-i nepieritoare, tradiţionalul şi firescul, utilul şi bunul. Iubea tot! Inima sa era plină de iubire, iubire ce o împărţea – fără tăgadă -, necondiţionat, oricui. Era plină de iubire, iubire ce o înnobila oricând. Iubirea ei e inconfundabilă şi de neegalat… Ea însăşi o lecţie de iubire… Dăruia , oricui, bunătate din bunătatea sufletului său.

Era un prieten adevărat, desăvârşit, încurajând, admirând, sprijinind. Când îţi întindea o mână, puteai fi sigur că este mâna acelui prieten pe care te poţi baza, acel prieten special, la care nu puteai renunţa nicicând. Ne purta pe toţi (noi, cei ce am cunoscut-o) în sufletul său senin, pe toţi, fără niciun fel de regret. Ce erau prietenii pentru ea? Erau acei oameni pe care nu-i poţi uita în veci!

A existat frumos, punând suflet în tot ce făcea, a trăit pentru noi, semenii săi, prin noi, nu pentru sine. Deşi ştia că o boală necruţătoare îi macină trupul firav, nu a vrut să supere pe nimeni cu problemele sale mult prea grave, ci a mers înainte, nerenunţând la proiectele sale, la planurile de viitor. Deşi preşedinta Asociaţiei „Autentic Românesc”, era mândră nu de ea, ci de cei din jurul său, de realizările acestora, de victoriile lor, concretizate în vreun premiu primit, într-o expoziţie, cu sau fără vânzare, într-o lansare de carte. Primise multe premii şi distincţii chiar ea, dar nu se lăuda cu ele!… O lecţie de smerenie… De seninătate şi smerenie! Iubea enorm de mult copiii, la care se gândea chiar şi pe patul de spital fiind, cărora le împărţea zâmbete şi mângâiere, cărora se străduia să le aducă surâsul pe chip. Pe unii chiar a reuşit să-i promoveze: interpretul popular Teodora-Georgiana Tanasie, artistul ceramist Maria-Diana Popescu. Numai ea ştia valoarea tuturor lucrurilor, numai ea ştia să aprecieze şi să se bucure de tot ce era împrejurul său, de la firul de iarbă la ceramica de Horezu sau ţesăturile olteneşti, costumele populare, picturile, icoanele, adevăratele opere de artă realizate de cunoscuţii săi ori de străini, pe care ştia a le promova cu sensibilitate şi dorinţa de a face lucrurile toate cât mai bineplăcute tuturor. A trăit demn şi a fost un adevărat român, inima tresărindu-i la tot ceea ce înseamnă românesc, a promovat cultura şi spiritualitatea românească, nu numai în interiorul arcului carpato-danubiano-pontic, ci şi în afară, învăţându-ne cel mai frumos lucru: să fim fraţi, să fim prieteni! Să fim frumoşi la suflet şi la chip!

…Lumină de Stea – aşa a fost Ana! A strălucit pentru noi toţi, în miresme de bunătate şi candoare, de speranţă, cu suflet de învingător. Ana Predoiu Iovan? Un Om cu suflet de Înger. A ars precum o lumânare, drept, nemistuind, ducând lupta cea grea cu demnitate.

În arşiţa verii,

privind Cerul,

mi-am înălţat gândul

spre Înalt…

 

În arşiţa verii,

stingând doruri,

printre nouri,

te-am salutat…

 

Albastrul infinit

Şi Soarele, la răsărit,

mi te-au amintit:

 

o pasăre cu aripa frântă,

un crin răsărit între spini,

un olar priceput, ce frământă

şi vise, şi zbor, neînvăţate încă…;

 

o lecţie deschisă,

o mână întinsă,

ce-ţi dădea, oricând, ajutor…;

 

suflet de stea luminat,

petală de floare,

har şi culoare:

A N A   P R E D O I U   I O V A N

(Mult mai multe informaţii despre cine şi cum a fost aici, pe Pământ, Ana Predoiu Iovan, puteţi afla citind portretul literar realizat de autoarea Nicoleta Enculescu, apărut sub forma unei broşuri la Editura „Universitară” din Bucureşti, în luna februarie a acestui an: UN SUFLET DRAG, UN ÎNGER PE PĂMÂNT: ANA PREDOIU-IOVAN.)

Acum, în această perioadă – când se apropie împlinirea unui an de când Dumnezeu, în atotînţelepciunea Sa, a hotărât s-o ia la El, sus, în Împărăţia Cerească, printre Sfinţi şi Îngeri -, amintirile-mi şi dorul după ea îmi sunt vii… Îmi doresc ca niciunul dintre noi – cei ce am cunoscut-o, cărora ne-a fost prieten şi mângâiere – să n-o uite!

Ana, odihneşte-te în pace, iar somnul să-ţi fie lin, alintat de tril de Îngeri!

 

Nicoleta Enculescu – profesor calificat de limba şi literatura română şi masterată a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti, specializarea Comunicare şi comuniune eclezială în spaţiul ortodox, promoţia 2015.

One Response to Amintiri cu Ana…

  1. Constanta

    Ana, un dar de la Dumnezeu, pentru noi, cei care am avut onoarea sa o cunoastem!
    Odihneste-te inger drag, printre ingeri!

     

Leave a Response