|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Pavelina Ioniţă, stareţa Mănăstirii Mamu: „Singură iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci” 

pavelina

 

 

Pavelina Ioniţă, stereţa Mănăstirii Mamu: „Singură iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci”

Vă rugăm, maică stareţă, să ne spuneţi câteva cuvinte despre istoricul mănăstirii Mamu.

Mănăstirea Mamu este atestată documentar din anul 1696. Actuala biserică este ctitorită în timpul voievodului martir Constantin Brâncoveanu şi mare parte din pictură este originală , pictorul fiind preotul Pârvu Mutu, cu ucenicul său Marin. Mănăstirea a fost zidită pe temelia unei alte biserici , de mama domnitorului , dar ea a făcut-o din lemn , vechea ctitorie fiind tot din lemn , iar domnitorul Constantin Brâncoveanu , trecând prin zonă, a considerat că nu este demn ca el, domn al Ţării Româneşti, să aibă o ctitorie din lemn şi a hotărât să o facă din cărămidă, mai ales că mama domnitorului martir a zidit-o în memoria soţului ei care a fost ucis într-o răscoală.
Deci nu se cuvenea să fie o ctitorie din lemn şi a fost zidită din cărămidă, aşa cum se vede şi astăzi , cu mici modificări care au intervenit de-a lungul timpului.
În 1842, una dintre stareţele mănăstirii Mamu , consemnată ca fiind o stareţă foarte vrednică, a crezut că pictur de atunci nu era chiar aşa de frumoasă şi a hotărât să aşeze o altă pictură peste pictura lui Pârvu Mutu , dar din fericire a făcut o pictură simplă care a fost îndepărtată la una din restaurări , mai exact în 1910, noua zugrăvire neafectând prea mult stratul original.
Maica Melentina a adăugat corpul de chilii de la etajul 1 al mănăstirii pentru că mănăstirea avea numai parterul de la Constantin Brâncoveanu , a schimbat tabla de pe biserică, a construit turla bisericii care era din lemn şi a făcut foarte multe lucrări în anexele mănăstirii după cum spun scrierile din cărţi.
În 1870, din păcate, a intervenit un moment mai dificil în viaţa mănăstirii, în sensul că a fost desfinţată din lipsa personalului şi transformată în biserică de mir pentru o perioadă de timp. Datorită secularizării şi decretului dat de Alexandru Ioan Cuza mănăstirea a pierdut şi foarte multe proprietăţi, aproape că ajunsese într-un stadiu de degradare de nerecunoscut.
În 1910, cum spuneam, s-a făcut o primă restaurare mai amplă asupra bisericii , a fost îndepărtată pictura făcută de maica stareţă Melentina , a fost din nou schimbat acoperişul bisericii şi a ieşit la iveală pictura lui Pârvu Mutu.
În 1932 , maicile care erau în mănăstirea Mamu împreună cu maica stareţă Epraxia Ungureanu au început renovarea mănăstirii. Din păcate nu au putut să se bucure prea mult de mănăstire deoarece în 1959, cu decretul 410, au fost date afară , după ce , practic, mănăstirea era dată la cheie. Cei care au venit atunci la putere au făcut un azil de bătrâni şi de bolnavi psihici care a funcţionat până în anul 2009.
Din păcate,lipsa de interes din partea angajaţilor şi a celor care aveau în răspundere mănăstirea a dus la degradarea ei. Acum se încearcă să se facă unele consolidări , încearcăm să refacem chiliile şi cu ajutorul lui Dumnezeu se va şi reuşi lucrul acesta.

Câte măicuţe sunteţi aici, maică stareţă ?

Suntem doar trei vieţuitoare, venite aici în 2006. Vrednicul de pomenire Preasfinţitului arhiepiscop Gherasim şi cu părintele stareţ arhimandrit Vartolomeu de la Cozia, care este şi exarhul eparhiei, au trudit la redeschiderea mănăstirii. Părintele stareţ a fost şi tată şi mamă pentru tot ceea ce am avut nevoie, părinţii de la Cozia s-au implicat foarte mult în redeschiderea mănăstirii . Dacă nu ar fi fost mănăstirea Cozia, practic nu ştiu dacă se putea redeschide mănăstirea Mamu, pentru că din partea autorităţilor locale nu s-a găsit sprijin.
S-au refăcut câteva chilii în primă fază , s-a introdus apa în mănăstire pentru că nu era . Azilul de bătrâni funcționa dar nu aveau condițiile care erau necesare pentru așa ceva. Din contră, erau niște condiții foarte grele pentru bolnavi.
Părintele stareț de la Cozia ne-a încropit și o gospodărie pentru că noi nu aveam cu ce să ne descurcăm.
A fost foarte greu în perioada aceasta , nu am avut susținere și nici acum nu pot să spun că avem o susținere din partea sătenilor din comuna Lungeşti și este mai greu lucrul acesta. După aceea s-a intervenit și la biserică , a fost schimbată pardoseala , s-a pus parchet, s-au făcut iconostase noi , s-au făcut străji noi. Tot părintele stareț s-a ocupat și de instalarea unei centrale, s-au pus calorifere . Doi ani s-au trei am slujit fără căldură. Era foarte greu și atunci dânsul s-a implicat și în lucrul acesta. Ne-a ajutat și înainte și ne ajută și acum de cîte ori avem nevoie. Cam aceasta, zic eu, că ar fi pe scurt istoria mănăstirii.

Pârvu Mutu este un zugrav celebru, aflat în toate istoriile de specialitate. Vă întrebăm dacă această comoară este bine întreţinută.

La renovarea picturii s-a implicat Arhiepiscopia. La ultima renovare, pentru că a fost o renovare care s-a început în 2004 și s-a terminat în 2008-2009 și toată cheltuiala a fost suportată de Arhiepiscopie și cu o mică parte din contribuțiile sătenilor. Sătenii au ajutat mai mult cu pregătirea hranei pentru pictori. Li se încredința la fiecare familie o zi în care aveau de făcut mâncarea pentru pictori .În rest nu am cunoștință să fi fost alt ajutor, alt sprijin din partea cuiva.

Există un curent de opinie la ora asta că unii călugări din mănăstiri trăiesc foarte bine , că trăiesc în lux, că trăiesc în huzur, că nu mai au ce să facă cu banii, iar imaginea pe care ați prezentat-o dumneavoastră este cu totul alta.

Nu știu să vă spun despre alte mănăstiri dar eu prezint viața pe care noi o avem aici și ceea ce se întâmplă la noi la mănăstire. Probabil că mănăstirile mari, care sunt în drumul oamenilor, au alte posibilități dar noi suntem mai retrase și ne afectează și faptul că oamenii nu au o legătură cu biserica, nu numai cu mănăstirea. Înainte de decretul din 1959, din câte am înțeles de la bătrânii satului, exista o legătură foarte puternică între mănăstire și sat .

Cum s-a ajuns în situația aceasta?

Probabil că perioada aceasta comunistă și-a spus cuvântul. Pentru că a fost o perioadă în care oamenii au fost îngrădiți să vină la biserică și, ușor ușor, în ani, s-a văzut și se vede chiar și acum lucrul acesta. Mănăstirea a avut, pe vremuri, o grădiniță de copii. Pentru că nu exista în sat grădiniță, una dintre maici avea pregătirea necesară și se ocupa de copii din sat . Niciodată nu am cerut bani pentru grădiniță, dar părinții celor care erau aici la grădiniță ne ajutau în alt fel. La muncile grupului, la câmp, la secerat pentru că se secera manual și era destul de mult de muncă, la căratul lemnelor , la diversele activități care trebuiau făcute în mănăstire. Prin felul acesta se recompensau și făceau un bine și pentru ei și pentru mănăstire, iar maicile aveau grijă de copilași. Exista legătura aceasta foarte strânsă între sat și mănăstire. După aceea ușor, ușor, oamenii s-au răcit și aproape că au uitat de Dumnezeu . Lucrul acesta se vede cel mai mult în zilele noastre. Este foarte greu să îi apropii pe oameni de biserică.

Ne-ați spus că sunteți doar trei măicuțe , am înțeles bine?

Da, suntem doar trei măicuțe.

Nu este prea mică obștea asta?

Dacă ne vom ruga la Dumnezeu o să ne înmulțească, că doar n-o să rămânem numai noi trei.

Cum s-ar putea întâmpla acest lucru?

Păi, tot prin grija lui Dumnezeu și a sfântului Nicolae care este patronul nostru, al sfinților Brâncoveni, care și ei sunt ocrotitorii noștrii. Dar să știți că este totuși o situaţie destul de grea pentru că în ultimul timp nu prea au mai venit la mănăstire persoane noi . Nici la mănăstirile de călugări nici la mănăstirile de maici.Tinerii sunt atrași de altceva și prea puțin îi mai interesează mănăstirea, cu toate că după revoluție , câțiva ani buni, a fost așa, ca o revărsare către mănăstiri. Probabil internetul și celelalte atracții ale lumii în loc să-i apropie de credinţă i-a îndepărtat, apoi au plecat foarte mulți în afară pentru că nu au cu ce să supraviețuiască în țară și au rămas puțini copii. Chiar aici în zonă sunt foarte puțini copii și atunci cred că s-a creat un dezechilibru , dacă pot să zic așa, pentru că nu mai vin tinerii la mănăstire. Sunt foarte puțini cei care se gândesc să își dăruiască viața lui Dumnezeu și să vină la mănăstire.

În aceste condiții ce rânduială puteți avea în mănăstire dacă sunteți doar trei?

Noi ne respectăm rânduiala noastră. Indiferent că suntem trei, că suntem zece sau suntem treizeci, rânduiala călugărească nu trebuie modificată cu nimic. Slujbele se fac după rânduială, dimineața avem părintele care slujeşte aici, se fac Sfânta Liturghie, Acatistul , seara se fac Vecernia, Utrenia . Rânduiala merge în continuare. Acum, că este un volum de lucru mai mare, este un pic mai greu , dar Dumnezeu este cel care te ajută când la sfârșitul unei zile, uitându-te așa la ceea ce ai făcut, nu-ți vine să crezi câte lucruri ai putut să realizezi. Ori, lucrul acesta nu este de la tine. Este puterea lui Dumnezeu care lucrează prin tine și prin mâinile tale, prin mintea ta, îți sporește lucrul, îți curge din mâini. Nu știu cum îl facem.

Cum vă împărțiți, cum puteți doar trei măicuţe să le faceți pe toate?

Nu știu cum să vă explic, dar în același timp cu slujba merge și treaba. Nu suferă nici una. Nici slujba nu rămâne nefăcută și nici treaba. Merg amândouă, dar v-am spus că ne mirăm și noi cum se poate lucrul acesta. Este puterea lui Dumnezeu, nu pot să vă explic prin cuvinte. Încercăm pe cât se poate, pentru că mănăstirea ne este dragă și acesta este rostul nostru, până la urmă, aici, în mănăstire. Încercăm ca mănăstirea să fie îngrijită, să fie pusă la punct și, așa cum am spus, părintele stareț de la Cozia ne-a făcut și gospodăria și de aici ne întreținem, pentru că nu avem posibilități finaciare și încercăm să ne descurcăm cu ce avem în curte.

Și gospodăria aceasta ce presupune?

Păi, presupune și îngrijirea animalelor, nu foarte multe, atât cât să le putem face față, avem şi văcuţă, avem și găini avem și un porc. Hrana lor o producem la noi în curte, adică lucernă . Noi o cosim, o uscăm, o depozităm, tot ce ține de gospodărie noi facem.

 

Pavelina Ioniţă, stereţa Mănăstirii Mamu: „Singură iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci”

În această situație, înseamnă că sunteți trei surori în sensul clasic al termenului. Rolul maicii starețe care este ?

Maica stareță este în același rând cu celelalte maici. Nu există nici o diferență, pentru că acolo unde sunt mai puține maici este normal să fie ca într-o familie. Sunt alte probleme pe care trebuie să le rezolvi, adică cele administrative, cele legate de hârtii . Atunci trebuie să mă implic mai mult . Dar toate suntem un buchet și răsuflăm în același timp pentru că altfel nu am putea să realizăm nimic. Aici trebuie să fii într-un gând și într-o suflare ca să reușești ceva.

Dumneavoastră personal când ați simțit această chemare spre Dumnezeu? A fost așa un moment în viața dumneavoastră care v-a marcat și v-a făcut să vă îndreptați spre mănăstire?

La vârsta de 18 ani am intrat prima dată într-o mănăstire ,dar nu ca să rămân, m-am dus la mănăstire la Clocociov ca să mă spovedesc la părintele Visarion Coman și în momentul în care am pășit în mănăstire am simțit că acolo este locul meu. Adică m-am simțit ca acasă. Nu am rămas atunci. M-am întors în lume, mergeam la mănăstire, mă spovedeam periodic și după trei ani de zile, când m-am dus la spovedit la părintele Visarion, i-am spus că aș vrea să rămân. Dânsul a zis să mai așteptăm un an, timp în care m-a pus la încercare să vadă dacă într-adevăr sunt hotărâtă. Eu am rămas cu aceeași hotărâre și, după exact un an de zile, m-am prezentat la dânsul și i-am spus că am venit. Așa am rămas în mănăstire.

Unde ați rămas prima dată?

La mănăstirea Clocociov, în județul Olt. Am avut parte de un mare duhovnic pentru că dânsul era foarte căutat și am avut o educație de mănăstire aparte dată de dumnealui și de macile de acolo, ceea ce nu prea se găsește peste tot în mănăstiri și mulțumim la Dumnezeu că am trăit cu dânsul și am învățat foarte multe lucruri.

Am observat, când ați prezentat istoricul mănăstirii că ați vorbit foarte frumos, foarte elevat. Ați citit, ce pregătire aveți?

Părintele Visarion să știți că ne îndemna foarte mult la citit . Zicea că niciodată să nu neglijăm cititul pentru că, după rugăciune, este lucrul cel mai important pentru un călugăr. Să citească. Dânsul chiar spunea că a citit trei zile la rând și nu s-a săturat . Ar mai fi citit în continuare. Ne îndemna foarte mult să citim și ne spunea că dacă citim aflăm foarte multe lucruri.

Ce cărți citiți? De exemplu acum ce citiți? Citiți doar cărți religioase sau citiți și altceva?

Mie îmi plac foarte mult istoria, geografia, însă cărțile religioase sunt pe primul plan. Chiar acum am o carte despre viața Sfinților Martiri Brâncoveni. O carte care este și despre istorie și despre religie, dar în general citesc cărți bisercești despre viețile sfinților, viețile părinților contemporani .

Mănăstirea are bibliotecă?

Din păcate, nu. Sunt numai câteva obiecte bisericești . Nu s-a știut dacă se va mai redeschide mănăstirea, vreme de 50 de ani. Însă Dumnezeu a făcut în așa fel încât totul s-a schimbat și mănăstirea și-a reluat cursul ei normal.

Aici ar trebui să vină multe lume pentru pictura originală a lui Pârvu Mutu.

Nu vine multă lume. Nici chiar sătenii nu frecventează biserica.

Sunt multe biserici în zonă?

Sunt trei în comună, dar cum am mai spus și înainte, oamenii nu merg la biserică.

Nici la celelalte?

Nu se duc. Este o zonă mai rece în credință. Dar, din când în când, mai rar, vin de la București, de la facultatea de arhitectură, cei într-adevăr interesați de pictura lui Pârvu Mutu, vin profesori, studenți , vin și se interesează de pictură . Turiști sau pelerini, nu. Foarte rar vin.

 

Pavelina Ioniţă, stereţa Mănăstirii Mamu: „Singură iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci”

Dar de ce? Datorită situării geografice un pic mai excentrice sau că nu este cunoscută mănăstirea?

Probabil că amândouă la un loc . Din câte am observat, oamenii caută mănăstirile mari, mănăstirile cunoscute, și mai puțin sunt cei care se duc la mănăstirile care nu sunt așa renumite.

Ce intenționați să faceți în continuare? Cum va trebui să arate mănăstirea peste 10 ani?

Așa cum trebuie să arate o mănăstire.

Și acum arată foarte frumos!

Arată așa cum ar trebui să fie o ctitorie brâncovenească , adică este o mănăstire de o valoare foarte mare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Arhiepiscopiei care s-a implicat în renovarea mănăstirii, s-au făcut demersuri la Ministerul Cultelor pentru obținerea de fonduri pentru restaurare și să dea Dumnezeu ca, ușor ușor, Mănăstirea Mamu să-și recapete frumusețea de altă dată. Ziceau bătrânii că înainte de a se desfința mănăstirea era ca o mireasă.

Aveți poze din perioada respectivă?

Nu avem pentru că dacă mănăstirea a fost desființată prin decretul din 1959 nu am primit nimic din arhiva mănăstirii . Nu stiu ce s-a întâmplat.

Cum procedați ca să faceți atâta administrație? Vă duceți, vorbiți des cu părintele stareț de la Cozia, vorbiți cu Înalt Preasfințitul, cu Primăria ?

Activitățile din mănăstire ți le programezi . Adică cele de zi cu zi. Dacă sunt activități mai importante, pe părintele stareț de la Cozia îl consultăm, îi cerem sfaturi și prin telefon și prin viu grai . Spre exemplu, când este adusul lemnelor de la pădure pentru iarnă, deja au venit cu toate utilajele de la Cozia, cu muncitorii, tot timpul suntem într-o permanentă comunicare și bineânțeles că părintele stareț la rândul dânsului informează Arhiepiscopia , pe Înalt Preasfințitul. Totul se face cu binecuvântare. Nimic nu se face fără a informa și fără a cere sfatul . Activitățile care depind numai de noi, de curte , le organizăm noi, pe celelalte nu putem pentru că nu avem putere și vom cere întotdeauna ajutor. Și mulțumim lui Dumnezeu, până acum am fost sprijinite.

Cu banii numerar, aceea care până la urmă rezolvă lucrurile frecvente, cum stați, de unde îi aveți, sau dacă îi aveți? Ne iertați că punem această întrebare.

Nu este nici o problemă. Spre exemplu, curentul ni-l plătește mănăstirea Bistrița , gospodăria ne-a făcut-o mănăstirea Cozia și ne ajută în continuare și cu alimente, părintele stareț trece periodic pe la noi, mănăstirea Frăsinei ne mai ajută de asemenea . Părintele duhovnic este părintele Ioaniche de la Frăsinei și în momentul în care vine la noi ne aduc și dânșii alimente, dar financiar este foarte greu . Dacă se fac într-o lună la sfântul altar undeva la 30-40 lei. Și sunt luni în care nu s-a făcut nici măcar un leu.
Cam greu de crezut, dar așa este situația . Spre exemplu, la Bobotează am făcut şapte lei, la Crăciun s-au făcut trei lei. Deci, financiar ne descurcăm foarte greu. Dacă nu am fi sprijinite nu am putea să ne descurcăm.

Frumoasă întrajutorare .

Da, întotdeauna mănăstirile mari au sprijinit mănăstirile mici . Așa au reușit să se pună pe picioare, pentru că altfel nu ai putea să reziști și probabil că acolo unde este mai mult , părinții, maicile, chivernisec în așa fel încât să fie sprijinite și celelalte mănăstiri până când ajung să intre în normal și să poată să se descurce singure .

Este grea viața monahală maică stareță?

Din punctul meu de vedere, nu. Cei din afară, oamenii de rând , majoritatea ne spun că este foarte greu , ne întreabă cum putem să rezistăm . Mie nu mi se pare greu. Eu am spus că mie mi se pare că aici este locul nostru, aici suntem ca acasă, este ceva normal pentru noi și nu are cum să ți se pară greu.

Bucuriile care sunt? Că nefericire spuneți că nu există?

Bucuriile sufletești care sunt mai mari decât bucuriile acestea din viața de zi cu zi și vă spun sincer că în momentul în care te duci la slujbă te încarci , îți încarci bateriile. Dacă nu ar fi legătura aceasta cu Dumnezeu nu știu cine ar putea rezista. Dacă nu te-ar ține Dumnezeu și sănătatea nu am dovedi lucrul care este de făcut într-o mănăstire și ispitele care sunt . Dacă nu ar fi ajutorul lui Dumnezeu nu ai putea să reziști.

Ispitele de a vă întoarce în lume?

Nu. Ispite de tot felul. Niciodată nu am avut gândul acesta de a mă întoarce în lume. În momentul în care ai venit la mănăstire nu trebuie să mai existe gândul acesta, pentru că ai venit să te dăruiești lui Dumnezeu. Dacă nu ai fi fost hotărât nu ai fi rămas. Pentru că în momentul în care îți face slujba călugăriei vei fi întrebat de către cel care te tunde, de trei ori eşti întreba,t dacă ești hotărât să rămâi la mănăstire. Singur iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci, nu te obligă nimeni, nu vei fi forțat . La mănăstire vii pentru că așa ai simțit tu, nu pentru că ai avut vreo decepție sau că nu ai rezolvat nu știu ce problemă pentru, iar dacă vii din aceste motive, că nu rămâi. Stai o perioadă de timp și după aceea simţi că rolul tău nu este acolo şi nu stai. Dacă nu vii la mănăstire din dragoste pentru Dumnezeu , nu reuşeşti să te încadrezi şi atunci nu îţi găseşti locul.

Şi atunci ce ar putea fi aici dificil? Plictiseala, disperarea în anumite momente ?

Plictiseala nici atât pentru că nu avem când să ne plictisim. Mai mult este o greutate sufletească în sensul că nu sunt oamenii care să te ajute, să te sprijine şi ne este milă sufleteşte de ei pentru că îi vedem că sunt aşa distanţi faţă de biserică. Eu cred că acesta este chinul cel mai mare , să-l vezi pe om că se depărtează de Dumnezeu şi să încerci să-l aduci şi să nu vrea să vină. Nu poţi să obligi pe nimeni. Asta cred că este problema cea mai mare pentru noi, distanţa aceasta a oamenilor faţă de Dumnezeu. În rest nu prea avem timp să ne gândim la celelalte pentru că este foarte mult de lucru şi timpul se ocupă.

Vă mulţumim foarte mult şi vă spunem că arată foarte frumos ce aţi făcut şi nu se vede că sunteţi doar trei măicuţe . Arată de parcă aţi fi 30.

V-am spus că aceasta este puterea lui Dumnezeu . Noi facem, ne străduim să facem cât putem, dar se vede lucrul lui Dumnezeu . Eu cred că Dumnezeu lucrează prin om şi atunci se poate face.

Vă mulţumim încă o dată!

Să fiţi sănătoşi!


Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)

2 Responses to Pavelina Ioniţă, stareţa Mănăstirii Mamu: „Singură iei foarfecele ca să ți se tundă semnul sfintei cruci”

  1. motrea

    Măicuță te rog spunem ce în seamna visul ista ce lea visat soțul meu îmi iubesc familie am nu mai 22 de ani am o familie minunată ce miea dăruit Dumnezeu pe veci îi voi fi recunascatoara lui Dumnezeu ador cuvintele de Dumnezeu si dacă se poate să stăm de vorbă sărut mâna măicuță va doresc noaptea liniștită și Dumnezeu să ne bine cuvântează amin

     
  2. motrea

    Nr ,999 ce să în tâmplă e de îngrijorare

     

Leave a Response