|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

CE Oltenia a notificat transferul angajaților la CET Govora în mod legal 

ceo

ceoceo

Conducerea CE Oltenia a fost acuzată în presa locală că îmbogățește executorii judecătorești „de casă”. Este vorba despre un contract încheiat pentru notificarea angajaților transferați la CET Govora, „deși documentele puteau fi trimise cu poșta (!) în schimbul a câtorva sute de lei”.

CE Oltenia a transmis următoarele: „Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/2000, actul îndeplinit de executor în limitele competentelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi dată, este act de autoritate publică şi are forţă probantă prevăzută de lege. Pentru a evita orice neregularitate în procedura de comunicare, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a adresat executorului judecătoresc pentru a înştiinţa salariaţii în mod oficial (potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 188/2000 – “executorul judecătoresc poate notifica acte judiciare şi extrajudiciare”) asupra deciziilor emise de societate privind transferul integral al drepturilor şi obligaţiilor derivate din contractul individual de muncă încheiat cu aceştia”.

Procedură

„Spre deosebire de comunicarea prin poştă sau prin curierat, comunicarea prin intermediul executorului judecătoresc poate fi realizată (în caz de refuz de primire / lipsa de la domiciliu a destinatarului / lipsa cutiei poştale) şi prin afişarea la domiciliul destinatarului a înştiinţării privind actele comunicate şi dreptul de a se prezenta la sediul executorului / primăriei, în cel mult 7 zile de la afişare, pentru a le ridica. În caz de neprezentare în termen, actele se consideră a fi, deja, comunicate. Respectiv, prin varianta poştală există posibilitatea unui refuz de primire, neîndeplinindu-se procedura legală privind dovada înmânării deciziei, iar în cazul în care persoana respectivă decide acţionarea în instanţă a CE Oltenia, nu se poate face dovada termenului admis de lege pentru contestarea deciziei. Prin afişarea făcută însă de către executor la domiciliul salariatului (poşta nu afişează actele ce trebuie ridicate), procedura de înmânare a deciziei este îndeplinită. Ţinând cont că obiectul de activitate al executorilor judecătoreşti nu se rezumă numai la hotărârile judecătoreşti şi că, în conformitate cu prevederile legale înaintarea notificărilor prin executor nu este în niciun caz “abuzivă și nefirească”, considerăm că interpretările aduse sunt menite să defăimeze orice acţiune a CE Oltenia sau sunt speculaţii care creează articole de senzaţie”, arată CE Oltenia. (gorj-domino.ro)

One Response to CE Oltenia a notificat transferul angajaților la CET Govora în mod legal

  1. victor

    Pentru cine vrea să audă – Minerii din Berbeşti NU AU FOST NOTIFICAŢI de niciun executor judecătoresc.Notificările au fost trimise prin poştă sau date personal în mână de către serviciul de profil de la UMC Berbeşti.E suficient să îi întrebaţi pe oricare dintre ei.DNA ce faci, dormi?La Vâlcea când vi ?…..

     

Leave a Response