|marți, august 22, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 17.03.2014 

soparla-cu-volanas

 

• Mai deunăzi, a încetat contractul individual de muncă, încheiat pe perioadă determinată, al lui Valentin Popescu, care a deţinut funcţia de Director al Direcţiei Energetică-Mecanică din Oltchim în perioada 15 octombrie 2012 – 26 februarie 2014, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti. Până la numirea unui înlocuitor, interimatul va fi asigurat de Victor Avram, şef Divizie Energie în SC Oltchim SA, se mai arată în comunicat. Valentin Popescu (fost director al SC Mentchim SA) este omul care a adus în insolvenţă firma SC Mentchim SA cercetat de DNA în anii 2006 şi 2007 pentru spălare de bani şi afaceri cu metalurgice împreună cu un alt fost director.

• Organizatorii simpozionului liberal „România pentru infrastructură”, găzduit joi de Teatrul Anton Pann, au dat-o rău în bară…. Mai pe concret, PNL Vâlcea, în frunte cu deputatul Buican, s-a făcut de râs în faţa lui Crin Antonescu şi a primarului Sibiului, Klaus Johannis, întrucât au chemat peste 300 de invitaţi la evenimentul respectiv, însă capacitatea sălii mari a teatrului nu depăşeşte 200 de locuri. În aceste condiţii, mulţi oameni veniţi din alte judeţe au fost nevoiţi să se înghesuie să… stea în picioare pe scări, în timp ce alţii au ales să plece din sală.

• Am aflat care a fost „pila” lui Dumitru Cornoiu în numirea în funcţia de prefect: fostul şef al AJOFM Vâlcea a venit în înalta demnitate pe „filiera” numită Marian Sârbu, fost membru de frunte al UNPR. Cei doi se cunosc de mai mulţi ani, sunt buni prieteni încă de pe vremea când Marian Sârbu deţinea poziţia de ministru al Muncii şi l-a promovat atunci pe Dumitru Cornoiu în fotoliul de sectar de stat la acelaşi minister.

• Cel puţin deocamdată, vâlcenii pot să stea liniştiţi în ceea ce se numeşte „scandalul cărnii”: în judeţ au fost şapte controale în supermarketuri şi abatoare, dar nu s-a găsit nimic. La nivel naţional, gruparea infracţională transfrontalieră este formată din peste 150 de persoane şi are ramificaţii în ţări din Uniunea Europeană, dar şi în state non-UE. Reţeaua a proliferat cu sprijinul unor angajaţi ai statului, iar firele duc mult mai sus.

•  Potrivit bursa.ro, brokerul „Harinvest” Maria Voinea este suspectată de DIICOT că şi-a însuşit bunurile aparţinând a 48 de persoane, pe care le gestiona şi administra, încercând să acopere pagubele create de ea însăşi altor clienţi, prin manipularea pieţei de capital. Maria Voinea este brokerul arătat cu degetul de toată lumea ca vinovat pentru „toate relele” în scandalul „Harinvest”, intermediarul din Râmnicu Vâlcea unde zeci de clienţi au reclamat că au rămas fără bani şi acţiuni în conturi, după ce decontarea unei tranzacţii a fost ratată. Atunci, a ieşit la iveală că, timp de un an, „Harinvest” recursese la vânzări forţate, operaţiuni considerate excepţionale, pentru acoperirea unor pierderi în tranzacţii cu produse structurate. Tribunalul Vâlcea a respins, sâmbătă, cererea de arestare preventivă a Mariei Voinea, după ce fusese reţinută de DIICOT. Procurorii au făcut recurs.

One Response to Șpârle și șopârle, 17.03.2014

  1. emilian francu

    VALCEA 1 adusa in insolventa de managerul GEORGE PIRNEA ! salarii restante si evaziune fiscala ! oamenii mintiti de francu si de pirnea !

     

Leave a Response