|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

Amenzile date Harinvest, „cioara vopsită” de pe gardul Autorităţii de Supraveghere Financiară 

harinvest

Autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital a pus greşit virgula, publicând iniţial greşit cuantumul amenzilor date la sfârşitul anului trecut casei de brokeraj Harinvest Râmnicu Vâlcea. Ulterior ASF a făcut rectificările, însă faptul că amenzile sunt în realitate de 10 ori mai mici nu este nici până acum făcut public pe portalul instituţiei. Întrebarea în piaţă este dacă aceasta a fost o greşeală sau dacă Autoritatea a vrut să inducă în eroare investitorii în legătură cu fermitatea sancţiunilor. Cuantumul amenzilor aplicate SSIF Harinvest pentru neregulile care au condus la pagube de aproape 10 milioane lei în rândul clienţilor sunt cu peste 300.000 de lei mai mici decât cele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la sfârşitul anului trecut. Dacă nu ştiaţi acest lucru, nu aveţi ce să vă reproşaţi: ASF nu a făcut publice niciodată rectificările respective. Deciziile Autorităţii din noiembrie-decembrie 2013 prin care societăţii Harinvest i s-au aplicat amenzi de 0,1% şi, respectiv 5% din cifra de afaceri au avut stipulat un cuantum în baza unui calcul greşit, în care virgula nu a fost pusă cum trebuie de către oficialii ASF. Astfel, amenda de 6.770 lei menţionată în decizia numărul A/642 din 29 noiembrie 2013 în care suspenda autorizaţia de funcţionare a Harinvest ar fi trebuit să fie, de fapt, de 677 lei, reprezentând 0,1% din cifra de afaceri a casei de brokeraj vâlcene, care a fost de 677.000 lei în anul 2012. Încă şi mai mult induce în eroare decizia numărul 1250 prin care pe data de 19 decembrie 2013 se retrăgea autorizaţia de funcţionare a Harinvest. Aceasta menţiona o amendă de 338.500 lei, care ar fi reprezentat 5% din cifra de afaceri a intermediarului în anul precedent. Şi în cazul acesteia, virgula a fost pusă greşit, iar sancţiunea ar fi trebuit să fie în cuantum de numai 33.850 lei, cu peste 300.000 de lei mai mică decât a publicat ASF.

Pe portalul ASF, informaţii eronate despre amenzile aplicate Harinvest

Notificaţi de Harinvest, reprezentanţii Autorităţii au făcut ulterior modificările care se impuneau, potrivit declaraţiilor unor surse din acţionariatul societăţii de servicii şi investiţii financiare, însă deciziile prin care s-au dispus noile amenzi, de zece ori mai mici, nu au mai fost date publicităţii. Pe portalul instituţiei şi în prezent figurează că amenzile pentru casa de brokeraj vâlceană au fost de 6.770 lei şi, respectiv, 338.500 lei, ceea ce este în măsură să inducă în eroare investitorii din piaţa de capital asupra fermităţii sancţiunilor ASF în scandalul Harinvest-BCR. Apare, aşadar, întrebarea dacă a fost o simplă eroare de calcul şi reprezentanţi ai Autorităţii nu au ştiut cum să pună virgula sau dacă nu cumva publicarea unor amenzi în cuantum de 10 ori mai mare a avut în vedere transmiterea unui mesaj către piaţă că ASF este necruţătoare cu cei care comit nereguli în sistemul supravegheat de Autoritate. De asemenea, menţinerea informaţiilor eronate pe portalul instituţiei ridică întrebarea dacă este vorba numai despre neglijenţă sau dacă ASF nu a dorit pur şi simplu să evite o situaţie stânjenitoare cum că nu ştie să facă nişte calcule aritmetice banale pentru a determina cât înseamnă un procent anume din cifra de afaceri. Explicaţia alternativă ar fi, iarăşi, aceea că Autoritatea încearcă să apară mai drastică decât este publicând un cuantum al amenzilor mai mare decât cel dat în realitate.

Cea mai mare amendă în scandalul Harinvest-BCR rămâne cea de 100.000 lei aplicată traderului Maria Voinea

Având în vedere că amenda de 338.500 lei menţionată în decizia numărul 1250 din 19 decembrie 2013 nu există, realitatea rămâne aceea că cele mai drastice sancţiuni materiale sunt cele aplicate persoanelor fizice din conducerea Harinvest. Cu o amendă de 100.000 lei, traderul Maria Voinea care a iniţiat împreună cu BCR şi SSIF Broker Cluj operaţiunile cu instrumente derivate în anii 2012-2013 şi ale căror poziţii pierzătoare au fost acoperite din furtul de acţiuni, apare ca persoana cea mai sever sancţionată de ASF. Din conducerea executivă, Maria Florica Boghiţoi are a doua amendă ca valoare, de 50.000 de lei, prevăzută de decizia cu numărul 1249 din 19 decembrie a ASF. De asemenea, amenzile de câte 30.000 lei aplicate celor Ceciliei Carmen Pîrvuceanu, conducător al Harinvest şi celor trei membri ai Consiliului de Administraţie, Ion Antonescu, Ilie Mihail şi Veronel Lungu sunt comparabile cu amenda de 33.850 lei dată Harinvest. Aceasta nu este, totodată, decât de trei ori şi ceva mai mare decât amenda de 10.000 lei dată Anei Maria Belu de la controlul intern al casei de brokeraj vâlcene.

Dacă ASF ar fi pus virgula greşit şi în cazul salariilor?!

ASF – care întârzie de trei luni şi jumătate publicarea rezultatelor extinderii anchetei în afacerea Harinvest Depozitarul Central şi la contrapărţile BCR şi Broker Cluj, precum şi o rezoluţie privind utilizarea fondului de compensare pentru despăgubirile în limita a 20.000 euro prevăzute de sistemul de garantare pentru riscurile operaţionale ale investitorilor – vedem că nu a tranşat public nici măcar aspectele legate de sancţiunile apărute în cadrul casei de brokeraj în care au apărut pagubele. Rectificările de pe portalul ASF, însoţite de un comunicat public în care să precizeze cuantumul real al amenzilor prevăzut în deciziile ulterioare privind Harinvest, ar fi un pas necesar pentru ca investitorii să nu creadă că s-a dorit inducerea lor în eroare şi să rezulte că a fost vorba de un simplu calcul greşit. Dacă tot vorbim de erorile de calcul, întrebăm retoric şi care ar fi probabilitatea ca ASF să pună virgula în aşa fel încât salariile conducătorilor instituţiei să fie de zece ori mai mici…

Sursa: curierulnational.ro

Leave a Response