|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sala de sport a Liceului Tehnologic Pleşoianu, în pericol din cauza campusului şcolar neterminat 

campus_Nicolae_Pesoianu_ef331d5f6e

Un campus şcolar neterminat pune în pericol sala de sport a unui liceu din Râmnicu-Vâlcea. Lucrările la campusul şcolar au fost începute în urmă cu patru ani şi nici până acum nu au fost finalizate din lipsa banilor. Din cauza excavărilor pentru noua construcţie, conducerea şcolii se teme că sala de sport se va prăbuşi. A făcut numeroase sesizări ca să obţină fonduri pentru finalizarea clădirii, însă în zadar.  

Conducerea Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu se teme că dealul pe care este construită sala de sport s-ar putea surpa în orice moment. Problemele au apărut odată ce au fost abandonate lucrările la campusul şcolar din curtea unităţii de învăţământ. Construcţia campusului a început în 2010, însă lucrările au fost stopate din lipsa banilor.

Până acum s-au investit 4 milioane de lei, însă nu a fost suficient. Ar mai fi nevoie de aproximativ 1.400.000 de lei. Conducerea şcolii a înaintat în ultimii ani mai multe memorii către toate instituţiile abilitate, însă nu a primit răspunsuri favorabile.

„În ultimele luni, iarăşi am înaintat mai multe memorii la primul-ministru, la ministrul Dezvoltării, la ministrul Educaţiei, aşteptăm cu nerăbdare răspunsuri”, a spus Adrian Boureci, directorul Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu.

„Ministerul Educaţiei, de 3-4 ani, nu mai derulează investiţii. Toate investiţiile se derulează, pentru că aşa cum bine ştiţi, tot ce înseamnă instituţie de învăţământ este în patrimoniul comunităţilor locale, ori comunitatea locală, ori prin fonduri europene, ori prin Ministerul Dezvoltării”, a precizat Ion Gherghinaru, inspector general ISJ Vâlcea.

Însă municipalitatea nu are un buget care să îi permită o asemenea investiţie.

„Suma este foarte mare, aproximativ 300.000 de euro. Nu îi avem prevăzuţi în bugetul de investiţii din acest an şi de aceea nu vom putea să încheiem investiţia”, a spus Emilian Frâncu, primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.

La Liceul Tehnologic Căpitan N. Pleşoianu învaţă aproximativ 800 de elevi, mulţi dintre ei fiind premiaţi la concursurile judeţene şi naţionale de mecanică.

Digi24.ro

Leave a Response