|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 27.01.2014 

soparla-cu-volanas

 

• Dezvăluim în premieră faptul că vâlceanul Nicolae Cornea, proaspătul şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, este acţionar la o firmă care are ca obiect de activitate planificarea şi organizarea… spectacolelor de artificii. Adică, omul are calificare profesională de pompier, dar se ocupă în „timpul liber” şi de jocuri pirotehnice care pot declanşa oricând un incendiu. De râsul curcilor, nu alta! Domiciliat în Călimăneşti, unde deţine o vilă frumoasă, colonelul Cornea este asociat la societatea SC Dance Fire SRL Horezu, unde deţine 16,66% din părţile sociale ale firmei. Este vorba de un presupus „conflict de interese”, pentru că la organizarea oricărui foc de artificii este nevoie de avizul ISU!

• Cheltuielile de personal aferente unităţilor administrativ teritoriale din România pentru anul 2014 sunt de maxim 19,5 miliarde lei, cu circa un miliard mai mult faţă de anul trecut, potrivit unui ordin comun al Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Finanţelor publicat marţi în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, nivelul maxim de cheltuieli de personal în judeţul Vâlcea va fi de 393 milioane lei, faţă de 385 milioane lei anul trecut.

• Zilele trecute, primarul comunei Măldăreşti, Ionel Dragu, a fost văzut prin River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea cărând mai multe plase cu cadouri scumpe, dar şi la braţul… unei „fetiţe” de sub 30 de ani.

• În mod cu totul abuziv şi ilegal, conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis reducerea cantităţilor de cărbune livrate către CET Govora de la exploatările miniere din Berbeşti şi Alunu. Este un gest absolut mârlănesc al celor de la CEO, care poate afecta peste 100.000 locuitori din Vâlcea chiar acum, în mijlocul iernii şi când afară se înregistrează temperaturi scăzute. Există totuşi un licăr de speranţă: în caz de necesitate şi de epuizare a stocurilor de cărbune, CET Govora va apela la rezervele naţionale de lignit depozitate în incinta societăţii.

• Primarul din Băbeni – Sorin Bâzâc s-a molipsit de la șeful lui politic de boala „neamului prost“. Altfel nu ne putem explica de unde îi provine tupeul ieșit din comun de a parca mașina primăriei, un Duster, taman în mijlocul trotuarului din fața Prefecturii Vâlcea. O bilă neagră le acordăm și polițiștilor locali care închid ochii la abuzurile politicienilor nesimțiți. Iar mister Bâzâc, să nu comentezi că nu e așa, că-ți lipim fotografia de parbriz…

• Firma Urban, cea care are contract pentru deszăpezirea drumurilor din orașul Horezu, încasează o grămadă de bani dar zăpada a rămas intactă pe străzile din orașul olarilor. Domnule Ilie Fârtat, se aude, se vede, se alunecă, se înzăpezește?

• Prefectul Mircea Nadolu și-a arogat, în direct, la oră de maximă audiență, pe televiziunile naționale merite care nu-i aparțin. Spre exemplu, faptul că Ministerul Apărării Naționale, prin reprezentanții din județul Vâlcea, au intervenit cu utilaje speciale pentru deszăpezirea localităților afectate de căderile masive de zăpadă din ultimele două zile. Implicarea armatei a fost solicitată de către președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, care – mai modest din fire – nu a dorit să se laude, considerând că a făcut un gest firesc.

One Response to Șpârle și șopârle, 27.01.2014

  1. ioan

    si depasirea coloanei de masii la bariera cum sa o catalogam?(acelas bazac)

     

Leave a Response