|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 14 februarie 2013 

Sparle si soparle 14 februarie 2013

• Într-o discreţie aproape totală, Călin Nistor, fostul şi actualul şef al DNA Piteşti, a activat timp de câteva luni la sfârşitul anului trecut ca procuror… al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Omul n-a rezistat la Vâlcea decât o scurtă perioadă de timp, pentru că potrivit Ministerului Public, pe data de 4 ianuarie a fost decisă prelungirea delegării în funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Piteşti a lui Călin Nistor, din data de 16 ianuarie 2013 până pe 16 iulie 2013. Mai multe informaţii, scăpate pe surse, dădeau ca sigură retragerea lui Călin Nistor de la Piteşti, la Parchetul de la Vâlcea, unde deţinea funcţia de procuror. Gurile rele vorbesc despre faptul că prin astfel de prelungiri, la câte şase luni, procurorii sunt ţinuţi în frâu de CSM şi de procurorul general şi că vor juca aşa cum va cânta stăpânirea.

• Un “mare editorialist” din Vâlcea, obişnuit să-şi scrie opiniile cu pixul pe… şerveţelele din restaurante, a dat-o din nou în bară zilele trecute când a spus că vânzarea de pâine a scăzut cu peste 60% din cauza faptului că… muncitorii de la Oltchim nu şi-au mai luat salariile integral sau la timp. “Cele trei milioane de euro provenite din salariile muncitorilor de la Oltchim erau sângele care ţinea în viaţă şi aşa de austeră economie a judeţului”, spune ipochimenul respectiv, mare amator de coniac Hennessy. Se vede de la distanţă că raportul “alcool-raţionament logic” este total disproporţionat în situaţia omului nostru pentru că nu poţi să zici într-un ziar local că nivelul vânzărilor de pâine este în corelaţie directă cu salariile celor vreo 3.000 de muncitori de la Oltchim. Și un copil de clasa IV-a ştie că nu există analogii între cele două fenomene pentru că numărul muncitorilor de la Oltchim, raportat la populaţia activă a judeţului Vâlcea, este de sub 5%. În aceste condiţii, cauzele scăderii vânzărilor de pâine trebuie căutate în altă parte: sărăcia cruntă a populaţiei, diminuarea drastică a nivelului de trai la mai mulţi vâlceni, emigrarea în alte ţări, etc.

• Regelui Soare evreu al unei societăţi comerciale de stat îi plac fetele tinere, iar acestea “graviteazăÔÇ£ în jurul său cât e ziulica de mare. Două s-au evidenţiat mai mult. Veni-va, însă o vreme când regele va rămâne fără coroană şi va purta din nou fesul său… monumental.

• Toţi pupincuriştii liberali s-au încolonat miercuri, 13 februarie, să-i ridice osanale primarului Emilian Frâncu, cu ocazia împlinirii vârstei de 57 de ani. Bineînţeles că distracţia s-a petrecut la Hotel Sofianu.

Leave a Response