|marți, august 22, 2017
  • Follow Us!

ANIF va executa lucrări de combatere a alunecărilor de teren în 11 comune din Vâlcea 

• Investiţii totale de 21 milioane RON

ANIF va executa lucrări de combatere a alunecărilor de teren în 11 comune din Vâlcea

Zilele trecute, Marian Mirea, şeful Unităţii de Administrare Vâlcea, din cadrul Sucursalei Teritoriale Dunăre-Olt, parte a Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti, a prezentat în cadrul Colegiului Prefectural câteva din proiectele pe care intenţionează să le deruleze în Vâlcea în vederea combaterii alunecărilor de teren.

Pentru stabilizarea alunecărilor şi combaterea fenomenelor erozionale ce afectează 220 ha în localităţile Roşiile şi Tetoiu, s-a întocmit şi promovat spre proiectare studiul de fezabilitate privind proiectul „Lucrări de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren” cu o valoare estimativă de 2.217.500 lei, documentaţie care a fost promovată în CTE al MADR, urmând să fie înaintate la proiectare iar în semestrul II al anului 2011 să intre în execuţie.

În localitatea Alunu s-au identificat 200 ha afectate de alunecări de teren care pun în pericol gospodării ale populaţiei, drumuri comunale, obiective sociale şi reduc potenţialul productiv al terenurilor agricole din satele Ilaciu şi Cichira. Pentru stoparea alunecărilor şi readucerea terenurilor la parametrii productivi din localitatea Alunu s-a întocmit şi promovat pentru proiectare studiul a cărui valoare estimativă se ridică la 3.766.000 lei. Documentaţia a fost promovată în cadrul ANIF RA Bucureşti dar a fost blocată la MADR în aşteptarea avizului de principiu, din partea CJ Valcea, care a venit ulterior, cât şi a lipsei semnăturilor deţinătorilor de teren.
În localitatea Runcu pe o suprafaţă de 110 ha sunt afectate gospodării ale populaţiei, edificii de importanţă socială, platforma drumului DJ703 şi terenuri agricole. Pentru stoparea fenomenelor distructive s-a întocmit studiu la proiectul „Lucrări de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren în localitatea Runcu”, cu o valoare estimată de 2.092.300 lei. Documentaţia a fost promovată în cadrul ANIF RA Bucureşti dar este blocată la MADR în aşteptarea avizului de principiu, din partea CJ Vâlcea.

S-a întocmit studiul privind ameliorarea terenurilor afectate de alunecări şi eroziune accentuată pe o suprafaţă de 308 ha în localitatea Măldăreşti cu o valoare estimată de 6.602.000 lei, cu propuneri de lucrări ce au în vedere stoparea fenomenelor de alunecări de terenuri cât şi fenomenele erozionale, în punctele: Telecheşti, Necşoaia, Treapt. Documentaţia a fost promovată în cadrul ANIF RA Bucureşti, dar este blocată la MADR în aşteptarea avizului de principiu, din partea CJ Vâlcea.

În localităţile Buneşti şi Stoeneşti, este întocmit studiul de fezabilitate privind „Combaterea eroziunii solului pe o suprafaţă de 94 ha”, cu o valoare estimată de 1.747.634 lei, constând în lucrări de stopare a alunecărilor, combaterii eroziunii de suprafaţă şi a corecţiei torenţilor, documentaţie care a fost promovată în cadrul CTE al ANIF RA Bucureşti.

S-au întocmit studii de fezabilitate pentru ameliorarea terenurilor în localităţile Şirineasa şi Popeşti pe o suprafaţă de 204 ha cu o valoare de 3.516.00 lei, constand în lucrări de regularizare a torenţilor, eliminarea excesului de umiditate de pe versanţi, factor favorizant al alunecărilor de teren, lucrări privind combaterea eroziunii de suprafaţă şi în adâncime.

În localităţile Tomşani şi Pietrari sunt afectate de fenomene erozionale şi de alunecări de terenuri 68 ha, a căror folosinţă este păşune şi fâneaţă. S-a întocmit studiul de fezabilitate în care sunt prevăzute lucrări ce au în vedere eliminarea cauzelor ce au generat alunecările de terenuri şi fenomenele erozionale, studiu a cărui valoare estimativă se ridică la 908.870 lei. (P.C.)

Leave a Response