|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Audienţe la Primăria Râmnicului sub semnul crizei economice 

Audienţe la Primăria Râmnicului sub semnul crizei economice

Audienţele acordate miercuri dimineaţă de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu au stat sub semnul recesiunii economice actuale, foarte multe din solicitările celor veniţi la Primărie având drept obiect sprijinul pentru obţinerea unui loc de muncă sau acordarea de ajutoare sociale de orice fel.

Nu au lipsit, în acelaşi timp, şi solicitanţii de locuinţe, cărora viceprimarul le-a explicat, fără ocolişuri sau amăgiri, situaţia actuală în domeniul construcţiei de locuinţe de la Râmnic: 44 de unităţi locative pentru tineri ce urmează a fi finalizate anul viitor şi o perspectivă ceva mai îndepărtată, în funcţie şi de alocările de la bugetul de stat, pentru locuinţele sociale. De asemenea, reprezentantul Executivului local i-a mai informat pe solicitanţi că criblura rezultată din frezarea Căii lui Traian este depozitată în zona Stadionului Zăvoi, ea urmând să fie folosită pentru reabilitarea unor străzi neasfaltate numai după ce ploile se vor opri.

O altă discuţie a vizat prelungirea reţelelor de apă şi canal pe strada Buda până la limita cu Ocnele Mari, viceprimarul Veţeleanu explicând că în următoarea şedinţă a Consiliului Local se va supune aprobării suplimentarea investiţiei la reţele din zona respectivă, iar după finalizarea tuturor lucrărilor, în cursul anului viitor, întreaga stradă va fi asfaltată.

Leave a Response