|duminică, mai 19, 2019
  • Follow Us!

Avort illegal la Frânceşti 

Avort illegal la Frânceşti

Poliţiştii din Frânceşti au fost sesizaţi în cursul zilei de marţi de către personalul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea, despre faptul că în unitatea medicală se află internată o femeie din localitatea Frânceşti, care şi-a provocat un avort.
Este vorba despre Georgeta B., de 42 de ani, din comuna Frânceşti, care a fost internată la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea, în data de 01.08.2010, cu hemoragie provocată şi care a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă de întrerupere a cursului sarcinii.

Medicii au apreciat vărsta fătului la 24-25 de săptămâni.

Georgeta B. a declarat anchetatorilor că pe fondul problemelor de natură materială şi socială, în data de 31.07.2010, în timp ce se afla la domiciliul său  şi-a provocat hemoragia folosind un obiect metalic.

Fătul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei, iar Georgeta B., este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de provocare ilegală a avortului, riscând în cazul în care va fi găsită vinovată o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Leave a Response