|marți, august 21, 2018
  • Follow Us!

Birou de adopţii în Râmnicu Vâlcea 

Birou de adopţii în Râmnicu Vâlcea

Secretarul de stat la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, prezent la Râmnicu Vâlcea la o dezbatere a filialei judeţene a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a dispus înfiinţarea unui birou de adopţii în judeţ. Acesta va fi deschis în incinta DGASPC şi va avea angajaţi doi asistenţi sociali, doi psihologi şi un jurist.

Pro şi contra adopţiilor


Bogdan Panait a subliniat faptul că personalul angajat la acest birou va avea mare răspundere, menţionând că până acum nu s-a făcut niciodată recurs la un dosar de adopţie respins. „Eu nu vreau să mă declar împotriva adopţiilor, deşi dacă mă întrebaţi personal, dat fiind cum se desfăşurau acestea, aş pleda împotriva lor. Poziţia mea are la bază faptul că, de multe ori, aceste adopţii s-au dovedit un eşec.

Nu erau verificate familiile care adoptau copii, nu se verificau ulterior condiţiile celor micuţi. În orice caz, o îmbunătăţire a criteriilor, a evaluărilor de acum înainte a familiilor care adoptă copii, o verificare înainte şi după a condiţiilor pe care acestea le oferă pot fi argumente care să pledeze pentru”, a declarat secretarul de stat. Prezent la dezbatere, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, s-a pronunţat în favoarea adopţiilor, vorbind şi în calitate de avocat, care a avut de-a face cu patru cazuri de adopţii.
„Şi ca părinte a patru copii, dar şi ca avocat, pot spune că orice cămin pentru copii instituţionalizaţi nu se compară cu o familie.

Luaţi zece copii, de aceeaşi vârstă, nouă crescuţi în familie, unul crescut în leagăn: se va vedea pe chipul acestuia singurătatea, are altă privire. În fine, am intermediat patru cazuri de adopţii internaţionale în cariera mea de avocat, pentru familii din Australia, Canada, Austria şi Statele Unite. Pot spune că micuţii au primit o nouă şansă. Un copil instituţionalizat va rămâne pe veci cu traumele de stat în cămin”, a spus prefectul.

Majoritatea copiilor adoptabili sunt romi

În prezent, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea se află 30 de familii şi o persoană care deţin atestate pentru adopţia vreunui copil. Dintre cele 30 de familii, 21 provin din mediul urban şi nouă din mediul rural. Două dintre aceste familii au solicitat adopţia a doi copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, respectiv 12 – 15 ani, să fie români şi sănătoşi. Alte două familii, alături de persoana singură atestată, au solicitat adopţia a unui copil cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, român şi sănătos.

Celelalte 26 de familii au optat pentru copii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, români şi sănătoşi. DGASPC Vâlcea are însă spre adopţie şapte copii, dintre care doar un băiat de 4 ani şi o fată de 6 ani sunt români, restul fiind de etnie romă. Cum procedurile de adopţie sunt greoaie, conducerea Autorităţii Naţionale de Adopţie a realizat un proiect de lege, aflat în dezbatere, care îşi propune modificarea legii adopţiei. Se propune astfel acceptarea adopţiei în cazul unui copil abandonat în maternitate mai mult de 30 de zile, a unui copil care a stat un an în sistem rezidenţial şi a unui copil ce a stat doi ani la asistentul maternal.

Anual, în România, au loc în jur de 1000/1200 de adopţii. La nivelul judeţului Vâlcea, în ultimii patru ani s-au realizat 102 adopţii, peste 30 de familii dorind, în prezent, să adopte un copil. Sunt şi cazuri când, din diverse motive adopţia nu s-a putut realiza, iar familiile au fost nevoite să-şi reînnoiască atestatele. Potrivit statisticilor, România are 78.000 de copii instituţionalizaţi – fie în plasament, fie sub asistenţă maternală -, comparativ cu Bulgaria, care are 8.000 de copii instituţionalizaţi. În judeţul Vâlcea, în 2009, s-a dispus încuviinţarea adopţiei pentru 17 copii, cu vârste de până la patru ani, toţi sănătoşi şi de etnie română. În 2010 au fost adoptaţi trei copii.


Leave a Response