|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

Liberalii vâlceni, donaţii pentru campanie 

Organizare defectuoasă! S-au trezit în ultimul ceas!

Liberalii vâlceni, donaţii pentru campanie

• fiecare membru care face parte din Biroul Politic Teritorial să scoată din buzunar 15 milioane de lei vechi • Parlamentarii PNL, Emilian Frâncu şi Cristian Buican aduc de-acasă câte 10.000 de euro

Liberalii vâlceni susţin că multe dintre sondajele de opinie prezentate la nivel naţional sunt doar o modalitate de a intoxica opinia publică. „Se încearcă evidenţierea faptului că Traian Băsescu şi Mircea Geoană se află în preferinţele cetăţenilor. Ceea ce nu este adevărat. Crin Antonescu are şanse reale de a ajunge în turul II”, a declarat Cristian Buican. Peneliştii vâlceni trebuie să pună umărul pentru campania de susţinere a lui Crin Antonescu.

Aceştia au decis ca fiecare membru care face parte din Biroul Politic Teritorial să scoată din buzunar 15 milioane de lei vechi. În tot acest timp, demnitarii partidului trebuie să aducă mai mulţi bani  pentru a putea derula o campanie puternică la Vâlcea. Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea a declarat că s-a hotărât ca, atât el, cât şi senatorul Emilian Frâncu să vină de acasă cu suma de 10.000 de euro. „Fondurile sunt limitate  şi materialele promoţionale vor veni de la Bucureşti.

Eu deja am achitat o parte din suma pe care trebuie să o dăm”, spune Buican. Reprezentanţii PNL vor supraveghea atent şi modul în care se va desfăşura campania electorală în judeţul Vâlcea. Liberalii vor să fie cu ochii în teritoriu pentru ca reprezentanţii celorlalte partide să nu le distrugă afişajul electoral. Liberalii sunt decişi să facă plângeri la poliţie dacă PSD şi PDL le vor distruge materialele promoţionale. „Vor exista membri voluntari din partid care vor avea grijă ca afişajul cu Crin Antonescu să nu fie rupt”, spune Buican. (N.T.)

Leave a Response