|joi, februarie 22, 2018
  • Follow Us!

Crin Antonescu pentru “o Românie a bunului simţ” 

DECLARAŢIE POLITICĂ

Crin Antonescu pentru „o Românie a bunului simţ”

Vineri, 16 octombrie 2009, Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a fost primul candidat care a strâns semnăturile necesare pentru înscrierea în cursa electorală, depunându-şi astfel oficial candidatura la preşedinţia României, şi nu oricum, ci susţinut de peste 1 600 000 oameni care au semnat pentru un ALTFEL de preşedinte. Candidatul care vrea o ALTFEL de abordare în politica românească, bazată pe regulile bunului simţ, respectului şi onestităţii, declara că îşi doreşte o Românie „a unităţii” şi care „să-şi recâştige prestigiul internaţional”. Crin Antonescu a reuşit să convingă electoratul român umilit timp de 5 ani de un „preşedinte –jucător”, că e timpul pentru schimbare şi s-a angajat să ofere românilor un guvern puternic şi competent, susţinut de o majoritate parlamentară solidă. Preşedintele PNL a fost, de altfel, primul care l-a propus pe Klaus Iohannis pentru funcţia de prim ministru, adunând toate forţele politice ale Opoziţiei în jurul acestei idei. Alături de UDMR, PNL a depus în Parlament o moţiune de cenzură în urma căreia s-a produs o premieră în istoria postdecembristă a României: Guvernul Boc II a căzut. Este pentru prima dată când un guvern cade în urma unei moţiuni de cenzură, prima victorie a Opoziţiei împotriva Puterii, prima înfrângere a lui Traian Băsescu şi a „sistemului său ticăloşit”. Candidatul Crin Antonescu doreşte să redea România românilor. Este singurul care nu a avut de-a face nici cu „Flota”, nici cu „mătuşa Tamara”, nici cu „Eterna şi fascinanta Românie”. Este primul şi singurul candidat la preşedinţie căruia nu i se pot reproşa legăturile cu regimul comunist „de tristă amintire”. La sfârşitul lunii noiembrie românii vor trebui să aleagă între Continuitate şi Schimbare, între România în care oamenii muncesc şi plătesc taxe pentru binele „grupurilor de interese” şi România echilibrului şi normalităţii.Crin Antonescu vrea şi poate să redea românilor speranţa că o dată cu 7 decembrie 2009 valorile vor fi aşezate la locul lor, că propunând un prim ministru care va veni cu un program de guvernare coerent, România va ieşi din criza politică, economică, socială, instituţională şi morală în care a adus-o Guvernul Boc susţinut de preşedintele Băsescu. Cele peste 1 600 000 semnături strânse îmi dau convingerea că domnul Antonescu nu este singurul român care îşi doreşte acest lucru, ba mai mult, că toate aceste evenimente din ultimele zile au mărit simţitor şansa ca preşedintele PNL să devină şi următorul preşedinte al tuturor românilor, pentru că puterea sa stă în credinţa pe care o pune în toate lucrurile pe care le face, iar puterea alegătorilor săi stă în votul pe care i-l vor acorda la sfârşitul acestui an.

Emilian Frâncu
Senator de Vâlcea

Leave a Response