|duminică, februarie 18, 2018
  • Follow Us!

Tricolorele încep campania europeană cu meciurile contra Portugaliei şi Elveţiei 

Campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin se întrerupe din nou:

Tricolorele încep campania europeană cu meciurile contra Portugaliei şi Elveţiei

După etapa a patra de Ligă Naţională, campionatul se întrerupe din nou, iar naţionala de senioare se reuneşte, de data aceasta pentru a disputa primele meciuri din preliminariile Campionatului European, al cărui turneu final va avea loc în decembrie, 2010. Tricolorele vor înfrunta mai întâi Portugalia, miercuri, 14 octombrie, meciul urmând a se disputa la Sighişoara (oraşul de unde este originar selecţionerul Radu Voina), începând cu ora 19.00.

Apoi, sâmbătă, 17 octombrie, România se va deplasa în Elveţia, mai precis la Zurich, acolo unde va întâlnii naţionala ţării gazdă, începând cu ora 16.15. Pentru această acţiune, selectionerul Radu Voina a convocat 20 de jucatoare. Astfel, cel care antrenează şi campioana României, Oltchim, a păstrat lotul cu care a câştigat Cupa Mondială, adică Paula Ungureanu, Florentina Stanciu, Mihaela Smedescu – portari; Valentina Elisei-Ardean, Iulia Puşcaşu, Oana Manea, Ionela Stanca, Ramona Maier, Cristina Vărzaru, Cristina Neagu, Adina Meiroşu, Carmen Amariei, Ada Moldovan, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu – jucătoare de câmp, cărora li se vor alătura Narcisa Lecuşanu, Mihaela Tivadar, Florina Bărsan şi Camelia Balint.

Naţionala feminină se va reuni la Sighişoara pe 6 octombrie, însă din cele 20 de jucătoare chemate la lot, Voina va putea să treacă pe foaia de joc a fiecărui meci doar 14 sportive. Potrivit tragerii la sorţi, selecţionata Romaniei face parte din Grupa 1 a preliminariilor Campionatului European, alături Portugalia, Elveţia şi Ucraina.

Leave a Response