Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat la sfârşitul lunii aprilie proiectul „Reabilitare şi modernizare clădire Colegiul Naţional Alexandru Lahovari” promovat în cadrul Programului Operaţional Regional Axa Prioritară 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Contribuţia Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru asigurarea cheltuielilor eligibile va fi în proporţie de minim 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, respectiv 300.000 lei.
În luna februarie 2008, a fost lansat Ghidul Solicitantului centru Axa Prioritară 3 - îmbunătăţirea infrastructuni sociale, Domeniul major de intervenţi 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă. În acest context, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind potenţial solicitant eligibil (conform ghidului) va depune proiectul „Reabilitare şi modernizare clădire - Colegiul Naţional Alexandru Lahovari”.
Prin acest proiect se doreşte atât reabilitarea clădirii cât şi modernizarea şi dotarea pentru transformarea colegiului monument istoric într-un veritabil centru de excelenţă în domeniul educaţiei preuniversitare în Râmnicu Vâlcea. Valoarea totală a proiectului (suma cheltuielilor eligibile şi neeligibile inclusiv a TVA aferentă) este cuprinsă între minim 500.000 lei şi maxim 67.000.000 lei. În urma analizei cost-beneficiu. care este inclusă în „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii” valoarea totală a proiectului este de 17.034.520 lei (3.964.100 euro). (P.C.)
Web Design by DowMedia