|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

Terenurile Staţiunii Pomicole s-au pierdut în hăţişul legislativ 

Terenurile Staţiunii Pomicole s-au pierdut în hăţişul legislativ

• „S-au validat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparţinut solicitanţilor (cazul Staţiuni de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Râmnicu Vâlcea), fiind create prejudicii considerabile unităţilor de cercetare şi afectând procesul de ameliorare şi selecţie a unor specii valoroase şi deficitare în România. De altfel, în cazul SCDP Vâlcea nu s-a promovat încă proiectul hotărârii Guvernului, datorită neclarităţilor legate de fondul funciar şi abuzurilor manifestate de unii solicitanţi implicaţi în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate”, se precizează printre altele în adresa nr. 28.028/16.02.2009 a Ministerului Agriculturii

Petre Coman

Zilele trecute, deputatul Aurel Vlădoiu a primit în mod oficial răspunsul ministrului Agriculturii, Ilie Sîrbu, la o interpelare a parlamentarului vâlcean cu privire la împroprietărirea unor persoane pe amplasamentul actualei Staţiuni de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă (SCDP) Râmnicu Vâlcea. De fapt, staţiunea urmează să fie reorganizată în temeiul Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe lonescu-Şişeşti.

Staţiunea din Râmnicu Vâlcea a făcut parte, împreună cu alte şase staţiuni din ţară, din proiectul de hotărâre de guvern privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul pomiculturii şi horticulturii, prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă din domeniul pomiculturii, proiect iniţiat de Ministerul Agriculturii încă din 2006. Însă, proiectul nu a fost promovat, fiind reţinut de fostul ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul învăţământului, culturii şi integrării europene din acel timp, şi retransmis incomplet şi neavizat la Ministerul Agriculturii.

Ulterior ca urmare a schimbării componenţei Guvernului şi a problemelor de fond funciar apărute la unele staţiuni, proiectul a fost refăcut şi retransmis Secretariatului General al Guvernului spre înscriere pe agenda de   lucru   a   şedinţei   Guvernului din luna aprilie 2008. Însă, Instituţia Prefectului Vâlcea a intervenit pentru nepromovarea actului normativ menţionat, deoarece Comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar a solicitat teren pentru retrocedare din suprafaţa prevăzută a fi dată în administrarea SCDP Vâlcea.

Conform ultimei forme a proiectului de hotărâre de guvern, SCDP Vâlcea urma să primească în administrare suprafaţa de 311,1 ha teren din domeniul public ai statuiui, iar o suprafaţă de 113,14 ha, exploatată în prezent de SCDP Vâlcea, urma să treacă din domeniul public, în domeniul privat al statului şi administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor al persoanelor fizice îndreptăţite. „În ceea ce priveşte restituirea terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare, precizăm că potrivit legilor fondului funciar, terenurile preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite se reconstituie acestora.

Totodată, potrivit HG nr. 1832/2005, comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate. În ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru unele persoane fizice şi juridice, ale căror proprietăţi se regăsesc în incinta suprafeţelor administrate de unităţile de cercetare-dezvoltare agricole, vă comunicăm următoarele: baza legală a primei etape a procesului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă, etapă aflată în faza de finalizare o constituie Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti”, care prevede că reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare se face prin hotărâri ale guvernului. Astfel, până în prezent s-au elaborat hotărâri ale guvernului pentru 60 de unităţi de cercetare-dezvoltare.

Prin aceste hotărâri, unităţile de cercetare-dezvoltare devin instituţii publice, cu finanţare extrabugetară, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. În hotărârile guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă se prevede că suprafeţele de teren din domeniul public al statului se dau în administrarea unităţilor de cercetare-dezvottare agricolă şi că pentru suprafeţele de teren pentru care se vor valida cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, se aplică prevederile Legii nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În Legea nr. 247/2005 se precizează că terenurile din perimetrele staţiunilor, institutelor şi centrelor de cercetare care fac obiectul retrocedării se vor delimita în sole compacte începând de la marginea perimetrului. În schimb, Legea 290/2002 prevede că terenurile aparţinând foştilor proprietari, dar indispensabile activităţii de cercetare-dezvoitare, colecţiile de material biologic, loturile demonstrative, suprafeţele producerii de sămânţă şi material de plantat din verigi superioare, testărilor tehnologice şl terenurile pentru producerea furajelor necesare animalelor de experienţă şi producţie, plantaţiile cu rol în ameliorare, parcelele amenajate special pentru experimentări multianuale, în care s-au investit sume importante dificil de recuperat sau care implică investiţii noi considerabil de mari, vor fi păstrate in administrarea unităţilor de profil.

La art. 9 se stipulează că «pentru suprafeţele de teren care se restituie pe vechiul amplasament persoanelor îndreptăţite, unităţile de cercetare şi învăţământ vor primi în administrare suprafeţe de teren corespunzătoare din proprietatea statului». În cazul unor unităţi de cercetare-dezvoltare s-au validat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparţinut solicitanţilor (cazul SCDF Vâlcea), fiind create prejudicii considerabile unităţilor de cercetare şi afectând procesul de ameliorare şi selecţie a unor specii valoroase şi deficitare în România.

De altfel, în cazul SCDP Vâlcea nu s-a promovat încă proiectul hotărârii Guvernului, datorită neclarităţilor legate de fondul funciar şi abuzurilor manifestate de unii solicitanţi implicaţi în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate. Din acest motiv această unitate – şi ca ea mai sunt şi alte unităţi -au contestat în instanţă anumite solicitări, care reclamau retrocedarea unor suprafeţe de teren care nu au aparţinut solicitanţilor şi care în multe cazuri nu se aflau în incinta administrată de unităţile de cercetare-dezvoltare”, se precizează printre altele în adresa nr. 28.028/16.02.2009 a Ministerului Agriculturii.

În anul 1990, suprafaţa de teren aflată în folosinţa unităţilor de cercetare era de peste 160.000 ha. Aceasta s-a redus până în prezent cu 72%, suprafaţa totală de teren din domeniul public al statului a celor 70 de unităţi de cercetare-dezvoitare agricolă fiind, în prezent, de 38.000 ha, dar procesul de retrocedare încă nu s-a încheiat.

Leave a Response