|marți, august 22, 2017
  • Follow Us!

Fost poliţist, condamnat pentru trafic de influenţă 

Fost poliţist, condamnat pentru trafic de influenţă

 
A pretins bani de la un bărbat cercetat pentru ucidere din culpă

D. Iulian Cătălin, fost ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar de poliţie în cadrul Biroului Cercetări Penale de la Poliţia Municipiului Piteşti – I.P.J. – Argeş, inculpat într-un dosar penal instrumentat la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie – Piteşti, a fost condamnat la data de 13.02.2009, de către Curtea de Apel Piteşti la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi reţinere sau distrugere de înscrisuri, fapte prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art.5 alin.1, art.6 şi art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000, cu modificările şi completările ulterioare,  art.264 Cod penal rap. la art.17 lit.a şi art.6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art.257 alin.1 Cod penal şi art.272 Cod penal.

În fapt,  la data de 24.09.2007, Direcţia Generală Anticorupţie – Piteşti a sesizat D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, în baza denunţului formulat de S. Cosmin, din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea, cu privire la faptul că ofiţerul D. Iulian Cătălin i-a pretins o sumă de bani pentru a-l ajuta să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în urma  unui accident rutier comis pe raza municipiului Piteşti, judeţul Argeş. Ofiţerul de poliţie a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pe lângă un expert auto şi poate interveni pe lângă acesta pentru a-i întocmi cetăţeanului o expertiză tehnică  favorabilă în dosar.
   
În baza denunţului, la data de 18.10.2007, procurorul competent şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Piteşti au procedat la organizarea flagrantului, poliţistul fiind prins după ce a primit de la denunţător suma de 300 lei şi 50 euro.

Leave a Response