O companie petrolieră din Azerbaidjan, interesată să achiziţioneze Oltchimul

luni, 5 mai 2008

O companie petrolieră din Azerbaidjan, interesată să achiziţioneze Oltchimul

Compania petrolieră naţională din Azerbaidjan SOCAR este interesată să cumpere combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, a declarat Ovidiu Silaghi, ministrul pentru IMM Comerţ, Turism şi Profesiuni Liberale. „Compania este interesată de cumpărarea Oltchim. Am avut o întâlnire cu ei, a fost aici şi preşedintele lor şi le-am spus că le vom comunica exact strategia de privatizare", a afirmat Silaghi.

El a spus că premierul Tăriceanu le-a promis celor din delegaţia SOCAR că va efectua o vizită în Azerbaidjan în luna iunie sau iulie, pentru a discuta problema privatizării Oltchim. Guvernul doreşte să asigure o concurenţă pe piaţa energiei, pentru a pune presiune pe preţuri şi pentru a asigura independenţa energetică a ţării, astfel încât România să nu fie dependentă de un singur furnizor, a afirmat premierul Tăriceanu în discuţia cu vicepremierul azer, Yagub Eyyubov.

Vicepremierul azer a afirmat că România este unul dintre partenerii strategici ai ţării sale şi că doreşte ca aceasta să fie „o fereastră pentru Azerbaidjan în relaţia cu Uniunea Europeană". Obiectivul de bază este acela ca şi relaţiile economice să ajungă la nivelul celor politice şi chiar să le depăşească, a adăugat vicepremierul azer. „Strategia noastră include preluarea Oltchim şi partea de rafinare a Arpechim. În privinţa Oltchim, dacă nu îl luăm, el va fi un concurent cu Petchim (combinat din Turcia) în regiune, dar nu va face faţă, iar ideea este să facem un complex din cele două combinate chimice", a declarat reprezentantul SOCAR pentru România, Hamza Karimov.

SOCAR a cumpărat anul trecut combinatul Petchim. Combinatul chimic a anunţat la începutul lunii aprilie că a programat, până în 2012, investiţii de un miliard de euro. Programul de investiţii cuprinde preluarea şi integrarea activităţilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, preluarea Societăţii Naţionale a Sării Salrom Râmnicu Vâlcea şi construirea unei centrale electrice proprii, operaţiuni prin care combinatul şi-ar reduce semnificativ costurile cu materiile prime, cu un impact important în profitul net. Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al Oltchim, a declarat că Oltchim va fi scos la privatizare în acest an, la un preţ care va fi influenţat de eventuala preluare a principalului furnizor de materii prime, Petrochemical Argeş, deţinut de Petrom.

Petrom a înfiinţat, în luna iunie a anului trecut firma Petrochemical Argeş, care a preluat activităţile de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, arătând că acţiunea este parte a procesului de modernizare şi urmează tendinţele internaţionale în domeniu, respectiv de a separa chimia de rafinare. Oltchim a înregistrat anul trecut venituri totale de 1,96 miliarde de lei (587,7 milioane de euro), în creştere cu 8,3%, şi pierderi de 78,5 milioane lei, faţă de câştigul de 8,7 milioane de lei din 2006. Pe de altă parte, compania petrolieră SOCAR, controlată de statul Azerbaidjan, a anunţat în luna martie că intenţionează să intre pe piaţa românească de distribuţie a carburanţilor, luând în considerare inclusiv derularea de investiţii în rafinare, după modelul adoptat deja pentru Georgia, Turcia şi Ucraina.

Surse din industria petrolieră au declarat, la sfârşitul lunii februarie, că SOCAR intenţionează să încheie cu operatorul de depozite petroliere Oil Terminal Constanţa un contract pentru livrarea a 5 milioane de tone de ţiţei în România, propunând chiar un contract pe 15 ani cu firma românească. România a extras anul trecut aproximativ 5 milioane de tone de petrol. Capacitatea actuală de extracţie a statului azer este de 58 de milioane de tone de petrol pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe