|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Baschetbaliştii lui Achim intră în focuri 

Încep meciurile pentru supravieţuirea în Divizia A

 

Baschetbaliştii lui Achim intră în focuri

 

Imediat după sărbătorile de Paşti, baschetbaliştii antrenaţi de Cristi Achim au revenit în Sala „Traian“ şi s-au antrenat intens pentru cele două meciuri, importante, ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. În ambele confruntări adversara echipei BC Rm. Vâlcea va fi CSU Cuadropol Braşov. Se vor juca în total maxim cinci partide, echipa care va obţine trei victorii urmând a se considera salvată de la retrogradare. Vâlcenii, graţie poziţiei din clasament, au avantajul faptului că vor juca primele două meciuri aici, la Rm. Vâlcea, iar confruntarea finală, în cazul în care după patru jocuri va fi egalitate, va avea loc tot în Sala Sporturilor „Traian“. Iubitorii sportului din judeţul nostru trebuie să fie alături măcar acum de trupa antrenată de Cristi Achim. Se preconizează a fi un public numeros la primul meci, care va avea loc sâmbătă de la ora 19.00, adică imediat după meciul de handbal din semifinalele Cupei Cupelor, Al doilea joc va avea loc a doua zi, duminică, de la ora 11.00. Dacă cele două meciri vor însemna şi două victorii, atunci putem privi cu mari speranţe ultimele jocuri, sperând într-un succes chiar şi la Braşov, situaţie în care ultima confruntare, cea de la Rm. Vâlcea, nu ar mai avea loc.

Leave a Response