Consiliul Judeţean Vâlcea organizează în data de 21.01.2025 concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacantă de Director General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea. Raportat la natura postului şi a atribuţiilor specifice acestuia, CJ menţionează că se respectă […]
Eduard Novak (48 de ani), fostul ministru al Sportului, a lansat un atac la adresa echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, pe rețelele de socializare. Acesta a fost nemulțumit de numărul mic de jucătoare autohtone folosit de echipa din Liga Florilor în confruntarea cu Borussia Dortmund, în primul meci din prima rundă a European League încheiat, […]
Astăzi, 12 ianuarie 2025, peste 100.000 de români s-au adunat în centrul Capitalei pentru a participa la mitingul organizat de partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor). Protestul a avut ca scop principal exprimarea nemulțumirii față de actuala guvernare și s-a cerut reluarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, precum și DEMISIA președintelui ilegitim Klaus […]
Polițiștii spanioli au prins un hacker român de 38 de ani, acuzat că a păcălit oamenii și a strâns aproape 3 milioane de euro. Sub identitate falsă, bărbatul - stabilit în Valencia - ar fi convins peste 250 de persoane, în decurs de șase ani, să-i trimită bani în cele peste 300 de conturi deschise […]
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului Nicolae Curcăneanu, fost prefect al județului Vâlcea. Nicolae Curcăneanu s-a aflat în funcția de prefect al județului Vâlcea în perioada 1996-2000. Ne exprimăm întreaga compasiune și adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a comunicat Instituția Prefectului Vâlcea. „Fostul prefect de Vâlcea Nicolae Curcăneanu, personalitate a […]
Omul de afaceri Constantin Dumitrescu, alături de asociatul său Vlad Gutău, fiul primarului din Râmnicu Vâlcea, demarează un proiect ambiţios în proximitatea Shopping City Râmnicu Vâlcea. Cei doi dezvoltă un bloc rezidenţial cu 10 etaje, sub egida firmei SC Stefaris Imobiliare SRL, care promite să redefinească standardele locative din zonă. Conform informaţiilor disponibile, proiectul imobiliar […]
Consiliul Judeţean Vâlcea organizează în data de 21.01.2025 concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacantă de Director General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea. Raportat la natura postului şi a atribuţiilor specifice acestuia, CJ menţionează că se respectă […]
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului Nicolae Curcăneanu, fost prefect al județului Vâlcea. Nicolae Curcăneanu s-a aflat în funcția de prefect al județului Vâlcea în perioada 1996-2000. Ne exprimăm întreaga compasiune și adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a comunicat Instituția Prefectului Vâlcea. „Fostul prefect de Vâlcea Nicolae Curcăneanu, personalitate a […]
Anunț licitație "Mărțișor 2025" În aplicarea H.C.L. nr.388/77/18.12.2024 privind aprobarea atribuirii prin licitaţie publică cu strigare a amplasamentelor de pe domeniul public al municipiului în vederea desfăşurării comerţului stradal ocazional „Mărţişor 2025” şi a caietului de sarcini aferent, Primăria Muncipiului Râmnicu-Vâlcea face următorul A N U N Ţ privind organizarea licitaţiei publice cu strigare în […]
Anul trecut, Consiliul local al comunei Popeşti a aprobat devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţie „Eficientizare energetică la căminul cultural, comuna Popeşti, sat Meieni, comuna Popeşti”. Reprezentantul legal al comunei Popeşti este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate şi de ordonator principal de credite, care a semnat toate documentele necesare derulării […]
Prin hotărârea nr. 63/2024, Consiliul local al comunei Orlești a aprobat necesitatea, oportunitatea şi implementarea proiectului „Creşterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Orleşti”, în vederea accesarii programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public lansat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin AFM. Cheltuielile aferente proiectului se prevăd […]
Luna trecută, primarul din Păușești Otăsău, Cătălin Avan, a semnat alte doua contracte finanțate din fonduri europene: „Modernizăm șase străzi și construim parc de panouri fotovoltaice. Lucrăm la aceste proiecte din august 2023, să putem obține finanțarea. Acest parc va veni în completarea unei centrale construite deja de noi, din economii. Astfel acest parc […]
Gigi Becali dezminte faptul că ar avea vreo stână păzită de câini agresivi la Olănești: „De la Primărie se poate afla ale cui sunt oile. Localnicii vor să le dea otravă câinilor de la stână? Să le dea” Localnicii și turiștii din zona Băile Olănești sunt terorizați de câinii care păzesc oile despre care susțin […]
Bomba inceputului de an in sistemul judiciar il are in prim-plan pe judecatorul Bogdan Mateescu (foto dreapta), fost presedinte al CSM si actual sef al Tribunalului Valcea. Desi urma sa isi inceapa mandatul de inspector judiciar la Inspectia Judiciara, Mateescu va fi numit in alta functie, conform luju.ro Concret, Bogdan Mateescu va fi detasat la Ministerul […]
Editorii care tipăresc ziare scrise reclamă majorarea unilaterală a comisioanelor de către Poşta Română, atrăgând atenţia că, în condiţiile în care Poşta cere 1,5 lei pentru fiecare ziar distribuit, redacţiile riscă să se închidă Mai mulţi editori de presă scrisă reclamă majorarea unilaterală şi fără consultări, de către conducerea Poştei Române, a comisioanelor încasate pentru […]
Ca urmare a auditului efectuat de Curtea de Conturi asupra situaţiilor financiare raportate de către Primăria Tomşani (primar Nicolae Andrei) pentru anul 2022, au fost constatate deficienţe cu influenţe semnificative şi generalizate asupra situaţiilor financiare. Astfel, s-a constatat majorarea nejustificată a activelor şi datoriilor curente ale entităţii evidenţiate în situaţiile financiare de la 31.12.2022, […]
Un val semnificativ de pensionări începe să influențeze sistemul judiciar din România, după ce președintele țării, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete pentru eliberarea din funcție a mai multor magistrați. Deciziile vin pe fondul cererilor de pensionare, afectând instanțe de la niveluri diferite, într-un context sensibil pentru justiție. Pensionări importante în sistemul judiciar […]
Anul 2024 a fost marcat de o intensă activitate electorală, cu alegeri locale și parlamentare care au mobilizat formațiunile politice din toată țara. Printre metodele folosite pentru a testa pulsul electoratului s-au numărat și sondajele de opinie. Totuși, nu toate aceste sondaje au fost realizate cu respectarea legii, iar suspiciunile privind deturnarea fondurilor candidaților - […]
Polițiștii spanioli au prins un hacker român de 38 de ani, acuzat că a păcălit oamenii și a strâns aproape 3 milioane de euro. Sub identitate falsă, bărbatul - stabilit în Valencia - ar fi convins peste 250 de persoane, în decurs de șase ani, să-i trimită bani în cele peste 300 de conturi deschise […]
Omul de afaceri Constantin Dumitrescu, alături de asociatul său Vlad Gutău, fiul primarului din Râmnicu Vâlcea, demarează un proiect ambiţios în proximitatea Shopping City Râmnicu Vâlcea. Cei doi dezvoltă un bloc rezidenţial cu 10 etaje, sub egida firmei SC Stefaris Imobiliare SRL, care promite să redefinească standardele locative din zonă. Conform informaţiilor disponibile, proiectul imobiliar […]
Dosarul PENAL al anului la Râmnicu Vâlcea! Mai multe firme importante din județul Vâlcea (SC Diana SRL, SC Vel Pitar SRL, SDC Lukoil Valcea etc), dar si patru banci - sunt parte intr-un dosar penal nr. 12854/288/2024 de confiscare specială conform articolului 315 lit. c din Codul de Procedură Penală. Masura are ca scop retragerea […]
Tribunalul Vâlcea s-a clasat pe primul loc în clasamentul eficienței tribunalelor cu personalitate juridică din țară și în anul care s-a încheiat, deși funcționează cu aproape o jumătate dintre posturile de judecători neocupate, a anunțat, miercuri, președintele instanței, Bogdan Mateescu. 'În echipă cu un corp profesional de elită format din grefieri, de asistenți judiciari, asistenți […]
Licitație cu cântec la Primăria Râmnicu Vâlcea! Firma de reparat locomotive, SC Rail Pro Trading SRL, participa la Ramnicu Valcea la o licitație de IT cu valoarea de 2,4 milioane euro. Fonduri europene, pe PNRR! Nu trebuie sa fii mare specialist in achizitii publice sau jurnalist de investigatii pentru a realiza, pur si simplu, ca […]
Un bărbat acuzat că ar fi liderul unei grupări de crimă organizată din Râmnicu Vâlcea este bănuit că ar fi fraudat peste 100 de clienți ai unei mari companii americane de comerţ electronic. Individul a devenit ținta judecătorilor din Statele Unite care cer încarcerarea lui, peste Ocean. Bărbatul de 40 de ani a apărut joi […]
LA MULTĂ VIAȚĂ ÎN ANI, DRAGI ROMÂNI! O urare din suflet transmisă de către domnul Ștefan Vuza angajaților și partenerilor Chimcomplex S.A. Borzesti "Acum 25 de ani, am decis împreună cu directorii mei să ne începem munca în noul an pe 15 ianuarie, atât pentru că era ziua lui Eminescu, pe care cu mare drag […]
Unul dintre cei mai puternici retaileri autohtoni, reţeaua Annabella din Vâlcea, a deschis 10 magazine în 2024. „În 2025, ne propunem să continuăm în acelaşi ritm” Lanţul de magazine Annabella, din judeţul Vâlcea, una dintre cele mai puternice afaceri antreprenoriale din comerţul cu dominanţă alimentară, a deschis zece magazine în 2024 şi a investit totodată […]
MODEL DE JIVINA POLITICA: Ideologul eeconomic IRESPINSABIL al PSD, Cristian Socol, acuză antreprenorii că „suferă de ipocrizie”. El e autorul politicilor de creștere a salariilor bugetarilor Cristian Socol, unul dintre ideologii economici ai PSD, participant la negocierile de coaliție în anii trecuți, i-a acuzat pe oamenii de afaceri români că „suferă de ipocrizie” într-o postare […]
Salariile bugetarilor și pensiile nu vor crește în 2025 / IT-știi și angajații din construcții și agricultură rămân fără facilități / Crește impozitul pe dividende, scade pragul la micro Proiectul Ordonanței trenuleț a fost pus oficial în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Aceasta conține multe măsuri care afectează atât bugetarii, cât și pensionarii și copiii, […]
Dr. Ștefan Vuza, Președintele Grupului industrial Chimcomplex Borzești, a fost primit, recent, de Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso – al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan aflat în exil la Dharamshāla. Cutezătorul și vizionarul om de afaceri a început în anul 2023 să poarte „dialoguri memorabile” – […]
Județul Vâlcea este cunoscut pentru dinamismul antreprenorilor săi și pentru contribuția acestora la economia locală și națională. Iată un top al celor mai influenți oameni de afaceri din județ pentru anul 2024: Ștefan Vuza – Președinte Chimcomplex Ștefan Vuza conduce Chimcomplex, cea mai importantă companie chimică din România, cu un rol esențial în dezvoltarea industriei […]
Elena Florentina Popescu ocupă din 2024 - funcția de director general adjunct al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Originară din Râmnicu Vâlcea, Elena Florentina Popescu, fosta directoare timp de 10 ani a Registrului Comertului Valcea, deține o carieră profesională remarcabilă în domeniul juridic și administrativ, având o vastă experiență acumulată în diverse poziții cheie […]
În luna decembrie 2024, Serviciul Control Relaţii de Muncă și Compartimentul Muncă Nedeclarată din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea au efectuat 102 controale. Au fost dispuse 273 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă. Au […]
„Avem ordinul de începere a lucrărilor pentru ceea ce va fi a doua clădire nouă de spital pe care o face Consiliul Județean Vâlcea după revoluție, în municipiul Râmnicu Vâlcea”, este anunțul președintelui consiliului Județean vâlcea, Constantin Rădulescu, joi, 9 ianuarie 2025, conform jurnalulolteniei.ro Proiectul vizează extinderea blocului operator este finanțat din fonduri europene și […]
Consilier județean și medic de profesie, Laura Grigorie este cunoscută pentru profesionalismul și implicarea sa în comunitate, precum și pentru colaborarea excelentă cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Cu o experiență vastă în medicină, Laura Grigorie a demonstrat de-a lungul anilor că prioritatea sa principală este binele pacienților. Activitatea sa medicală se remarcă prin […]
Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se confruntă de ani de zile cu o problemă acută: lipsa medicilor, mai ales în specialitățile critice precum medicina de urgență. Situația este una alarmantă, având în vedere că activitatea secției UPU este vitală pentru sănătatea și siguranța pacienților din județ. În acest context, conducerea spitalului încearcă din nou să […]
Declarație de presă a deputatului AUR, Nicolae Mîndrescu, cu ocazia mitingului AUR din 12 ianuarie 2025: "Dragi români, Pe 12 ianuarie 2025, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va organiza un miting de amploare, un moment de mobilizare națională, în care vocea poporului român va răsuna mai puternic ca niciodată. Este un apel la […]
Cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, joi, 9 ianuarie 2025, a avut loc şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului. Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În continuare, în Sala […]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, Poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial din Râmnicu Vâlcea. Astfel, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” va fi săvârșită Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00, la finalul căreia se va oficia slujba de parastas pentru poetul național și un trisaghion în […]
„Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească spre Lumină ca toți să creadă prin el” (Ioan I, 6-7). Cele profețite în Legea Veche se împlinesc în Legea Nouă, atunci când omul renaște la viață. Vedem că încă din Legea Veche, iudeii erau scufundați în apele […]
Astăzi, 12 ianuarie 2025, peste 100.000 de români s-au adunat în centrul Capitalei pentru a participa la mitingul organizat de partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor). Protestul a avut ca scop principal exprimarea nemulțumirii față de actuala guvernare și s-a cerut reluarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, precum și DEMISIA președintelui ilegitim Klaus […]
Pe data de 12 ianuarie 2025, este programat să aibă loc un miting organizat de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București. Evenimentul promite să atragă zeci de mii de persoane din întreaga țară, care vor veni să-și exprime nemulțumirile față de guvernarea actuală și să susțină reluarea celui de-al doilea […]
Coaliția s-a reunit, miercuri, în prima ședință a anului, la sediul Guvernului. Potrivit deciziilor din cadrul reuniunii PSD-PNL-UDMR și minorități, vom merge la urne pe 4 și 18 mai 2025. Potrivit unei informări oficiale, în prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc […]
Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe, care, evident, ca orice radar, vor măsura viteza de deplasare a autovehiculelor. Trei dintre cele cinci județe ale Olteniei vor avea drumuri pe care se montează radare fixe. Nu este exclus ca astfel de radare să fie montate, în viitor și pe alte […]
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, care luni a fost dat dispărut dintr-o comună din Vâlcea de către tatăl său, a fost descoperit mort în albia unui râu, la doar un kilometru de casă. Tânărul a murit la aproximativ un kilometru distanţă de casă. Foto arhivă Sfârşit tragic pentru Alexandru Ecuador, din Vâlcea, tânărul de […]
Şase tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, suspectaţi că au sustras 12.000 de euro din locuinţa unui bărbat din judeţul Vâlcea, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. ”Poliţiştii Poliţiei Oraşului Berbeşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reţinut, pentru 24 de ore, […]
Eduard Novak (48 de ani), fostul ministru al Sportului, a lansat un atac la adresa echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, pe rețelele de socializare. Acesta a fost nemulțumit de numărul mic de jucătoare autohtone folosit de echipa din Liga Florilor în confruntarea cu Borussia Dortmund, în primul meci din prima rundă a European League încheiat, […]
Surpriză mare în final de 2024! U-BT Cluj, învinsă acasă într-un meci EPIC, scor 97-100 » Momente de All-Star Game american CS Vâlcea s-a impus pe terenul campioanei U-BT Cluj-Napoca, scor 100-97, într-un meci fascinant din runda cu numărul 14 a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea s-a impus pe terenul campioanei U-BT Cluj-Napoca, […]
CSM Bucureşti a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 29-27 (13-14), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres. Gazdele au dominat două treimi din meci, dar campioana a fost mai bună în ultimele 20 de minute şi a reuşit să se impună, […]
Cariera de fotograf profesionist poate fi una extrem de satisfăcătoare, oferind oportunitatea multor persoane de a-și transforma pasiunea pentru captarea momentelor speciale într-o profesie plină de creativitate și varietate. Cu toate acestea, drumul către succes în acest domeniu nu este întotdeauna clar sau ușor de parcurs. Fie că abia începi să explorezi această cale […]
Te-ai hotărât să faci o schimbare în viața ta și să devii mai activ, dar nu știi de unde să începi? Dispozitivul inteligent pe care îl porți la mână, fie că e vorba de un Apple Watch SE sau o brățară fitness, poate deveni antrenorul tău personal. Secretul nu stă doar în a purta […]
În ultimul timp, sporturile cibernetice, numite eSports, au ajuns un adevărat fenomen pornit din simpla pasiune a sportului. România, cu rețelele de tehnologie în creștere și o cultură puternică a jocurilor online, a adoptat această tendință cu brațele deschise. Comunitatea eSports vibrantă a țării este alimentată de evenimente, jucători pasionați și un sector iGaming în […]
Coaliția s-a reunit, miercuri, în prima ședință a anului, la sediul Guvernului. Potrivit deciziilor din cadrul reuniunii PSD-PNL-UDMR și minorități, vom merge la urne pe 4 și 18 mai 2025. Potrivit unei informări oficiale, în prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc […]
George Simion, liderul suveranist, îi îndeamnă pe românii care vor ieși la protestul pentru reluarea alegerilor din 12 ianuarie în Piața Victoriei să vină doar cu tricolorul. Președintele AUR îi sfătuiește pe români să nu vină cu alte însemne, cum ar fi însemnele de partid sau cele ideologice. „O să vă rog pe fiecare dintre […]
România fierbe! În marile orașe și chiar în zonele rurale, cetățenii și-au exprimat în ultimele zile nemulțumirea față de anularea alegerilor prezidențiale. Atmosfera este electrizantă, iar mulțimea cere reluarea turului al doilea al alegerilor. Pentru mulți, sentimentul de deja-vu este puternic – o încordare asemănătoare cu cea din decembrie 1989, dar într-un context modern. Nemulțumirile […]
Web Design by DowMedia