Primari Valcea

Primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a scos la licitaţie investiţia „Modernizare şi extindere Şcoala Gura Văii”

  În cursul lunii trecute, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a publicat în SICAP (fostul SEAP) anunţul de participare simplificat pentru procedura „Realizarea proiectului tehnic, detalii de execuţie, caiet de sarcini, liste de cantităţi, documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor acordurilor sau autorizaţiilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toata durata contractului de […]

La Budeşti se va desfăşura a II-a ediţie a Zilei comunei, sărbătoare care va avea loc în perioada 28-29 iulie 2018

  Primăria Budeşti şi Consiliul Local Budeşti vor organiza a II-a ediţie a Zilei comunei, sărbătoare care va avea loc sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 iulie 2018. În data de 28 iulie, va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local (ora 11:30). La 14:00, va începe un program cu muzică selectată şi remixată de […]

Miniclinica medicala la Mihaesti

  In luna august, va fi scoasa la licitatie lucrarea de construire si dotare pentru o miniclinica in comuna valceana Mihaesti. Edilul Constantin Barzageanu a declarat ca noua constructie va avea 600 mp in suprafata utila, iar miniclinica va detine cabinete medicale de stomatologie, ginecologie, radiologie, laborator de analize si cel putin patru cabinete de […]

Primarul Gabriel Ţolea a sprijinit Școala de Vară de la Parohia Malaia

  În prima săptămâna a lunii iulie, Părintele Marius-Vasile Rogoz de la Parohia Malaia, Protopopiatul Călimănești, a inițiat Școala de Vară, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Malaia, ajuns în acest an la a treia ediţie. Activitățile catehetice și educative s-au desfășurat la biserica parohială și la Căminul Cultural din localitatea Malaia, participanți fiind tineri cu vârste cuprinse între 8 […]

Refacerea infrastructurii distruse de inundaţii şi alunecări de teren în Scundu, prioritatea numărul 1 a primarului Dumitru Blejan

  O alunecare de teren care s-a reactivat luna trecută în urma precipitațiilor abundente, în comuna Scundu, a afectat drumuri, coloana de alimentare de apă, cât și rețeaua de alimentare cu energie electrică. În urma documentațiilor efectuate și avizate, primăria comunei a primit ajutor de urgență din rezervele de stat pentru refacerea lucrărilor refacere a […]

Primarul din Măciuca, Mugur Mărcoianu, modernizează centrul civic

  Cu bani din bugetul local, primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu, modernizează centrul civic pe care vrea să îl finalizeze până la 15 august, de ziua comunei. Modernizarea înseamnă amenajarea unor alei pietonale, bănci, câteva locuri de parcare şi mult spaţiu verde: „Am demarat modernizarea și reparațiile celor 15 stații de autobuz și vom continua […]

Primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan, lucrează la asfaltarea a 14 artere din localitate

  În prezent, primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan, lucrează din plin la asfaltarea următoarelor artere: Aleea Brutăriei, Dealul Grecilor, Râioasa, Brâncuşi, Braia, Berbeniţei, Dejului, Morii, Oromului, Primăverii, Rovinei, Sondelor, Ţarinei, Târgului, Aleea Ioneşti. Se poate spune că parcul orăşenesc devine un adevărat punct de atracţie al oraşului, loc de promenadă pentru localnici, unde primarul Ştefan […]

Proiectul de construire a unui dispensar nou în comuna Bărbăteşti prinde contur

  În perioada următoare, se va încheia licitaţia electronică pentru atribuirea lucrărilor de construire a noului dispensar din comuna Bărbăteşti. Până acum, 3 societăţi de construcţii s-au înscris la licitaţie pentru a realiza această investiţie: „Am primit fonduri guvernamentale pentru schimbarea învelitorii și reabilitarea Școlii Negrulești, dar și pentru construirea unui dispensar în comuna Bărbătești, […]

Primarul Ion Năfliu sprijină toți elevii premianți din Galicea

  La propunerea primarului comunei Galicea, Ion Năfliu, Consiliul Local a aprobat recent ca toți elevii premianți ai școlii Galicea să meargă într-o tabără la Marea Neagră, iar cheltuielile de transport şi cazare vor fi suportate din bugetul local. Tot Consiliul Local al comunei Galicea a aprobat în luna februarie proiectul de buget pe 2018 […]

Primarul din Tetoiu, Lucian Antonie, a organizat un eveniment pentru 10 cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie

  Luna trecută, primarului comunei Tetoiu, Lucian Antonie, a organizat un eveniment special pentru 10 cupluri din localitate care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie. La propunerea primarului comunei Tetoiu, Lucian Antonie, Consiliul Local a aprobat în luna aprilie acordarea unui stimulent financiar de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut ai cărui părinţi […]

Primarul din Tomşani, Dumitru Pearcu, a amenajat, la intrarea în comună, un parc modern

  Încă din luna mai, primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, a amenajat, la intrarea în comună, la intersecţia Drumului Judeţean 646 cu Drumul Naţional 67, un parc modern. Investiția a fost realizată din bugetul local. „Lacul a fost amenajat frumos, am făcut alei, cu flori, cu băncuțe, mese, iluminat. De asemenea, tot în această zonă, […]

Primăria Băile Olăneşti organizează în perioada 19-22 iulie 2018 cea de-a X-a ediţie a Zilelor oraşului

  Primăria Băile Olăneşti şi Consiliul Local invită pe toată lumea la o sărbătoare aparte, care se va derula în perioada 19-22 iulie 2018: este vorba de cea de-a X-a ediţie a Zilelor oraşului Băile Olăneşti, care va avea un program extrem de atractiv, atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii aflaţi în această perioadă […]

Primăria Călimăneşti are un regulament de stimulare a performanţei în învăţământ, sport, artă şi promovarea tradiţiilor populare

  La propunerea primarului Florinel Constantinescu, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat luna trecută regulamentul de stimulare a performanţei în domeniul învăţământului, al sportului, al artelor şi al promovării tradiţiilor populare din oraşul Călimăneşti. Regulamentul are ca scop stabilirea condiţiilor de acordare sub formă de premii a unor stimulente financiare de către Consiliul Local […]

Primarul din Stoileşti, Florin Ionescu, a finalizat asfaltarea drumului comunal Bîrsoiu-Delureni

  Potrivit unor precizări ale primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, încă din luna mai s-a finalizat asfaltarea drumului comunal Bîrsoiu-Delureni pe o lungime de 5 kilometri. Pentru acest proiect, administraţia locală a primit finanţare încă din vara anului trecut, fiind printre primele localităţi din ţară care a semnat contractul de finanţare pentru PNDL: „Proiectul de […]

În comuna Pesceana vor demara lucrările de modernizare a drumului comunal DC 112

  Primarul comune Pesceana, Ion Vasile, anunţă că în scurt timp vor demara lucrările de modernizare a drumului (DC 112) care unește comunele Pesceana și Roești: „Acesta va scurta cu circa 30 de kilometri distanța dintre aceste două localități, va pune în valoare potențialul agroturistic al zonei și va facilita și transportul gunoiului spre viitoarea […]

Primarul Nicolae Concioiu consideră vitală pentru comuna Guşoeni introducerea reţelei de gaze naturale

  Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, consideră vitală pentru localitate introducerea reţelei de gaze naturale. Acesta spune că a solicitat categoric companiei care va executa lucrările la BRUA, cea mai importantă magistrală transeuropeană, ca angajaţi să fie localnici din Guşoeni. În luna august din anul trecut, primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat protocolul de […]

Primarul din Lădeşti, Ion Lixandru, a început modernizarea drumurilor în două sate

  Încă din luna mai, primarul din comuna Lădeşti, Ion Lixandru, a început  modernizarea drumurilor în satele Găgeni și Lădești:  „Investiția se realizează cu bani de la bugetul local și se vor asfalta 600 de metri, pe drumul comunal Găgeni, iar în satul Lădești încă 400 de metri. De asemenea, construcția podului, care leagă satele […]

Primarul din Câineni, Ion Nicolae, s-a ţinut de promisiune: a demarat construirea unui trotuar pietonal în Robeşti

  Aşa cum a promis mai demult, primarul din Câineni, Ion Nicolae, a demarat până la urmă lucrările de construire a unui trotuar pietonal în Robeşti, în lungime de 300 de metri, pe partea dreaptă a drumului DN7: „Construim acest trotuar cu bani din bugetul local pentru că este foarte util comunității. Având în vedere […]

Introducerea apei şi canalizării în satele Scăioși și Aurești, pe lista de priorităţi a primarului din Orleşti

  Primarul liberal al comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, are două proiecte de implementat, investiții care privesc satele Scăioși și Aurești, şi unde vor demara lucrările de apă şi canalizare în toamna acestui an: „Vom pune la punct reţeaua de apă şi canal din cele două sate, unde deja există o creştere a construcţiilor şi unde […]

PRIMĂRIA ORAȘULUI BĂILE OLĂNEȘTI ANGAJEAZĂ INSPECTOR COMPARTIMENTUL ENERGETIC

  Primăria Orașului Băile Olănești, Județul Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul Energetic. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările […]

Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, va aloca 130 miliarde de lei vechi pentru modernizarea a două drumuri

  Administraţia locală din comuna Berislăveşti, condusă de primarul Ion Buşagă are în procedura de licitaţie două proiecte care vizează modernizarea drumurilor, unul pe fonduri europene şi celălalt cu bani de la Guvern. În total, peste 130 miliarde de lei vechi se vor investi în infrastructura de drumuri, prin finalizarea celor două investiţii. Anul trecut, […]

Primarul localității Bujoreni, Gheorghe Gîngu, modernizeaza o gradinita

  Primarul localității Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a semnat recent contractul pentru finanțarea unui proiect din bugetul Ministerului Dezvoltării - mentioneaza evenimentvalcean.ro Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unei grădinițe din comună. Este vorba despre Grădinița cu program normal Bogdănești, care va fi consolidată, reabilitată, modernizată, dotată și extinsă. Valoarea totală a investiției se va ridica la […]

Ziua comunei Stoenești ” Pe fir de borangic” in data de 8 iulie

Primarul Gheorghe Dumbrava ii invita pe locuitorii comunei, dar si pe toti valcenii, in data de 8 iulie, la Ziua comunei Stoenești ” Pe fir de borangic”. Pe scena vor cânta Sanda Argint, Marcela Fota, Violeta Nicoleta Constantin şi Valentin Sanfira. Totodată, de la orele 13.00, vor susţine concerte Ansamblul Glasul Otasaului, cu soliştii Ioniţă Croitoru, […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe