Sparle si soparle, 18.05.2023

joi, 18 mai 2023
  • Drumarii continuă lucrările de... deszăpezire pe Transalpina. Utilajele au înaintat cu greutate, în condițiile în care, în zona înaltă (Rânca - Obârșia Lotrului), nămeții depășeau trei metri înălțime. „Chiar dacă în weekend a nins puțin, lucrările de îndepărtare a zăpezii continuă pe DN 67C, Transalpina. Se lucrează cu încărcătoare de mare capacitate și autofreze. Termenul de reluare a circulației pe tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului este 30 iunie 2023, dar colegii noștri de la SDN Târgu-Jiu și SDN Vâlcea depun eforturi ca circulația să se reia în timp cât mai scurt. Reamintim participanților la trafic că sectorul rămâne închis și accesul neautorizat este interzis”, este mesajul transmis de DRDP Craiova. Circulația rutieră pe Transalpina este oprită pe circa 30 de kilometri, între Obârșia Lotrului (județul Vâlcea) și Rânca (județul Gorj).

 

  • Gheorghe Gogîrnoiu, fost director al Finanțelor Publice Vâlcea, actualmente consilier al primarului Gutău, l-a dat în judecată pe Virgil Pîrvulescu, în prezent viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Dosarul nr. 2713/288/2023 se află pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și are ca obiect acțiune... în răspundere delictuală daune morale, iar primul termen este programat pe 12 iunie 2023.

 

  • În urma interpelării unui deputat vâlcean, Ministerul Mediului a răspuns oficial despre depozitul neconform de deşeuri municipale din Măldăreşti. „Menţionăm faptul că până în prezent nu s-au demarat lucrările de închidere a depozitului de deşeuri din comuna Măldăreşti şi nici nu a fost emis actul de reglementare pentru închiderea depozitului de deşeuri, deoarece societatea nu a depus documentaţia necesară la Agenţia pentru Protecţia Mediului - Vâlcea, motiv pentru care Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Vâlcea a sancţionat societatea în luna februarie 2023 cu amendă în valoare de 60.000 lei. În urma controalelor efectuate de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Comisariatul Judeţean Vâlcea au fost formulate două sesizări penale împotriva admistratorului societăţii”, arată printre altele Ministerul Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe