Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozit pe profit că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155/03.03.2011, a fost publicată Hotărârea nr. 4 a Camerei Consultanţilor Fiscali pentru aprobarea Normelor de certificare a declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.
Normele stabilesc principiile generale aplicabile activităţii de certificare a declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea, conform prevederilor art. 83 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că: „Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea".
Raportul de certificare
Certificarea reprezintă verificarea exactităţii şi realităţii datelor înscrise în declaraţiile fiscale, în concordanţă cu prevederile legale, pe baza documentelor şi informaţiilor financiar-contabile şi fiscale solicitate de către consultantul fiscal şi furnizate de companie, date ce sunt reflectate în evidenţa contabilă a companiei.
Relaţia profesională dintre consultantul fiscal şi compania a cărei declaraţie fiscală anuală este supusă certificării trebuie statuată prin intermediul unui contract în formă scrisă, încheiat între cele două părţi.
Consultantul fiscal ce va presta serviciile de certificare a declaraţiilor anuale de impozit pe profit va avea obligaţia să documenteze această activitate în cadrul unui dosar de lucru, arhivat la sediul consultantului fiscal şi care va sta la baza controlului de calitate efectuat periodic de către Camera Consultanţilor Fiscali.
Rezultatele certificării vor fi consemnate într-un document numit raport de certificare, care va fi înaintat companiei.
Cerinţe minimale de verificare în vederea certificării declaraţiei anuale de impozit pe profit
Verificarea declaraţiei anuale de impozit pe profit va trebui să urmărească cel puţin elementele menţionate în cuprinsul Titlului II „Impozit pe profit" din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cum ar fi: veniturile impozabile, veniturile neimpozabile, elementele similare veniturilor şi cheltuielilor, reevaluările, cheltuielile nedeductibile şi cu deductibilitate limitată, gradul de îndatorare, provizioanele, amortizarea, cheltuielile/veniturile angajate.
Important! Certificarea declaraţiei anuale de impozit pentru o anumită perioadă nu presupune şi verificarea pierderii fiscale reportate şi a altor elemente fiscale ce vin din perioadele anterioare şi care produc efecte în perioada supusă certificării.
Raportul de certificare va cuprinde cel puţin următoarele elemente: o scurtă prezentare a companiei, valoarea pragului de semnificaţie, menţiuni referitoare la pierderea fiscală din anii anteriori, elementele care au fost supuse verificării conform titlului II „Impozit pe profit" din Codul Fiscal, eventualele ajustări propuse faţă de declaraţia supusă verificării, opinia consultantului fiscal referitoare la declaraţia anuală de impozit pe profit ce a fost supusă verificării.
Nota de certificare
Consultantul fiscal va emite o notă de certificare, care va însoţi declaraţia anuală de profit. În nota de certificare se va menţiona dacă certificarea se va face cu rezerve sau fără.
Modelul notei de certificare este prevăzut în anexa nr. 2 la actul normativ menţionat - în cazul certificării de către un consultant fiscal - şi, respectiv, în anexa nr. 2A - în cazul certificării de către o societate comercială de consultanţă fiscală.
Web Design by DowMedia