Pe 23 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, iar de la 1 februarie 2011 normele metodologice de aplicare a acesteia (HG 53/2011). Acestea stabilesc etapele procedurii de expropriere, precum şi modul de acordare a despăgubirilor către proprietari.
Expropriatorul are obligaţia de a afişa lista imobilelor ce urmează a fi expropriate şi planul topografic care conţine coridorul de expropriere la sediul Consiliului Local şi pe pagina proprie de Internet şi de a notifica intenţia de expropriere a imobilelor cuprinse în coridorul de expropriere. Notificarea se transmite către proprietari prin poştă. În termen de 30 de zile lucrătoare de la data notificării, proprietarii atestă dreptul de proprietate sau alt drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea stabilirii despăgubirilor.
Expropriatorul are obligaţia emiterii deciziei de expropriere pentru întreg coridorul de expropriere sau, în cazuri justificate, pe etape. Decizia de expropriere produce efecte de la data emiterii şi constituie titlu executoriu, fără alte formalităţi, pentru predarea bunului imobil împotriva celor expropriaţi, după consemnarea sumelor aferente despăgubirii. La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de expropriere se va numi, prin decizie a expropriatorului, o comisie de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real şi constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către pro-prietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilelor supuse exproprierii.
În cazul în care există mai multe persoane interesate cu privire la imobilul supus exproprierii, cererea va fi semnată de toţi, personal sau prin mandatar împuternicit cu procură specială autentică, iar procura se va ataşa cererii.
Comisia va emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor care va cuprinde şi menţiuni privitoare la valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora.
În cazul în care există mai multe persoane îndreptăţite să primească despăgubiri, eliberarea sumei în numerar se va face tuturor titularilor de drepturi reale sau mandatarilor acestora, cu procură autentică şi specială, care vor semna de primire. Mai multe persoane pot fi reprezentate de un singur mandatar.
Consemnarea despăgubirilor se va face de către expropriator la unităţi bancare, după următoarea procedură:
a) în cazul în care există un singur titular de drepturi reale, al cărui drept este recunoscut de comisia constituită de expropriator, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele acestuia;
b) în cazul în care există mai mulţi titulari de drepturi reale care nu au convenit asupra despăgubirilor, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele tuturor. La cererea expropriatorului unitatea bancară va elibera despăgubirile persoanelor care îşi probează dreptul real în faţa expropriatorului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau în temeiul unui alt act autentic prin care se consfinţeşte învoiala tuturor titularilor de drepturi reale cu privire la cuantumul despăgubirilor ce le revin fiecăruia dintre ei;
c) în cazul în care există mai multe persoane care pretind în contradictoriu un drept real, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele tuturor părţilor aflate în litigiu. La cererea expropriatorului, unitatea bancară va elibera despăgubirile persoanei care îşi probează dreptul real în temeiul unei hotărâri judecăto-reşti definitive şi irevocabile;
d) în cazul în care titularul unic sau unul/ unii dintre titularii de drepturi reale a/au decedat şi procedura succesorală a fost deschisă, expropriatorul va consemna despăgubirile pe seama succesiunii într-un cont deschis pe numele notarului pe rolul căruia se află procedura succesorală, cu menţiunea că suma reprezintă despăgubire în temeiul legii. La cererea expropriatorului, suma va fi eliberată de către notar moştenitorilor, pe bază de certificat de moştenitor sau în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;
e) în cazul în care titularul unic sau unul/ unii dintre titularii de drepturi reale a/au decedat şi succesiunea nu a fost deschisă, expropriatorul va solicita deschiderea succesiunii.
Av.Coltuc Marius
Fondator Casa de avocatura Coltuc
www.coltuc.ro
[email protected]
0745.150.894
Web Design by DowMedia