Direcția de Evidență a Persoanelor Râmnicu Vâlcea face precizări importante privind eliberarea actelor de identitate

miercuri, 1 martie 2023

 

Aflată în procedură de relocare în noile spații de la River Plaza Mall, Direcția de Evidență a Persoanelor Râmnicu Vâlcea face precizări importante privind eliberarea actelor de identitate

 

Începând din cursul acestei veri, în temeiul HCL nr. 217/2022, Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Municipalității Râmnicului va funcționa în noile spații de la etajul III al River Plaza Mall, în baza unui contract de comodat, gratuit, putând astfel să ofere condiții mult mai bune de interacțiune cu cetățenii, dar și de lucru pentru salariații Direcției.

Unele dintre problemele cu care se confruntă în ultima perioadă funcționarii din cadrul DEP provin din necunoașterea de către cei ce apelează la serviciile de evidență a persoanelor a tuturor condițiilor de solicitare și eliberare a actelor de identitate. Ca urmare, Direcția de Evidență a Persoanelor Râmnicu Vâlcea face următoarele precizări în atenția tuturor celor interesați:

  • Eliberarea actului de identitate se face numai la solicitarea titularului datelor de stare civilă, nicidecum din oficiu de către autoritățile române abilitate.
  • Titularul (sau reprezentantul legal al acestuia) este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate (dar nu mai puţin de 15 zile) sau în termen de 15 zile într-una din situațiile următoare: deteriorarea/distrugerea, pierderea sau furtul actului de identitate, schimbarea domiciliului, modificarea numelui sau prenumelui titularului sau corecturi ale datei ori locului naşterii (pentru care se vor prezenta documentele care să ateste modificările intervenite).
  • Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal, însoțite de documentele cu care se face dovada numelui, prenumelui, cetăţeniei şi a domiciliului, care se prezintă în original şi în copie, iar actul de identitate valabil rămâne în posesia titularului până la data înmânării noului document.
  • Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament. Cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează atât de minor, cât şi de părinte/reprezentant legal și trebuie însoțită de certificatul de naştere, certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz (original şi copie) și de actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal în original, document cu care se face şi dovada adresei de domiciliu; în cazul în care părintele este cetăţean străin, dovada adresei de domiciliu se face cu permisul de şedere permanentă.
  • În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară, mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.
  • Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.
  • Cărţile de identitate se eliberează titularilor sau persoanei împuternicite pe bază de procură specială autentificată.

 

 

Biroul de Presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe