Rromii adormiţi în lagăre, deportări și robie au fost comemoraţi la Biserica „Înălțarea Domnului” din Râmnicu-Vâlcea

Manifestarea a fost organizată la împlinirea a 167 de ani de la dezrobirea rromilor în Principatele Române de către domnitorul Barbu Știrbei.

În cuvântul transmis celor care au participat la manifestările comemorative, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a accentuat că „Ne încredințăm prin rugăciune că Dumnezeu cheamă la sfinţenie pe tot cel crede în numele Lui, iar în sinaxarele creștine întâlnim sfinți de toate etniile și din toate categoriile sociale. De aceea, luând aminte la îndemnul Sfântului Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, adresat ierarhilor, preoților și călugărilor ca «cercetarea pentru grija sufletelor să se facă și la țigani, și la țigance, și la copiii lor ce vor avea. Osândă de nu-i vor cerceta la vreme. Sunt și ei botezați în numele Sfintei Treimi și sunt creștini ca și noi»[1], descoperim misiunea de veacuri a Bisericii Ortodoxe în mijlocul etniei rrome, care nu a fost privată de împărtășirea harului dumnezeiesc. Îndemnul Sfântului Antim Ivireanului a fost oferit în cadrul unui hrisov care reglementa activitatea de îngrijire a bolnavilor, în care ierarhul nu făcea nicio deosebire între străini, români și rromi. Este vădită, așadar, intenția de integrare a etniei rrome, cunoscută prin caracterul său nomad din timpul Imperiului Bizantin, unde și-au făcut apariția în secolul XI-lea, când erau amintiți într-o scrisoare a patriarhului de Constantinopol, Grigorios II Kiprios (1283-1289), iar în Țara Românească după o primă atestare documentară din 1385, într-un hrisov al domnitorului Dan I. Tot în veacul al XVIII-lea, în anul 1746 mitropolitul Neofit Cretanul al Țării Românești a avut inițiativa dezrobirii rromilor de pe moșiile mănăstirești și mitropolitane, iar mitropolitul Gavriil Calimachi al Moldovei, în anul 1766, a militat pentru interzicerea despărțirii familiilor de rromi.

Și un hrisov domnesc din 13 august 1786, dat de domnitorul Țării Românești, Nicolae Petru Mavrogheni, amintește de misiunea unor „duhovnici” care mergeau în mijlocul comunităților rrome ca „trimiși ai lui Vodă”, ca „să-i boteze și să-i sfătuiască a merge la biserică, să-i învețe pravoslavnica credință și să-i îngrijească”, având pentru aceasta și sprijinul ispravnicilor.

Reușita acestui demers și acceptarea nediscriminatorie a unor copii rromi la activitățile catehetice organizate în tinda bisericilor a fost vădită prin activitatea unor călugări, cum a fost arhimandritul Ioasafat Snagoveanul, sau a unor străluciți cântăreți de strană, între care s-a remarcat Anton Pann (1796-1854), pe numele său adevărat Antonie Pantaleon Petroveanu, fiul lui Pantaleon Petrov și al Tomaidei, născut într-o familie de rromi căldărari. Acesta a fost cântăreț de strană la București și la Scheii Brașovului, dupǎ care a devinit profesor de psaltică la Seminarul din Râmnicu-Vâlcea și la București. În această perioadă a publicat o serie de manuale și cărți de muzică: Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică. Irmologhiu sau Catavasier, Epitaful și a treia ediție de Versuri musicești, apoi Rânduiala Sfintei Liturghii, Prescurtarea din Bazul muzicii bisericești și din Anastasimatar; Paresimier și Heruvico-Kinonicar. Activitatea lui Anton Pann (trecut la cele veșnice în anul 1854) s-a desfășurat anterior momentului Dezrobirii rromilor din 1856 și rămâne mărturia aprecierii de care s-a bucurat din partea Bisericii în misiunea sa de psalt și profesor la instituțiile de învățământ teologic unde, în mod cert, i-a sprijinit pe rromi să acceadă la cântarea de strană, cunoscut fiind talentul muzical al acestora.

Multe dintre personalitățile de etnie rromă care s-au remarcat în diferite misiuni ale Bisericii Ortodoxe Române au fost evidențiate de către Arhimandritul rrom Calinic I. Popp Șerboianu, care a publicat volumul ,,Les Tsiganes. Histoire-ethnografie-linguistique-grammaire-dictionnaire”, iar în aprilie 1933  a înființat ,,Asociația generală a țiganilor din România” ce a desfășurat o importantă activitate culturală și socială.

Această societate sprijinea demersurile patriarhului Miron Cristea și ale episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului care au inițiat adevărate campanii pentru identificarea persoanelor rrome care nu primiseră Taina Sfântului Botez și a familiilor care se întemeiaseră fără Sfânta Taină a Cununiei, ce au fost urmate de evenimente în care un număr impresionant de rromi erau botezați sau cununați. Patriarhul Miron Cristea a fost nașul unora dintre cei o sută de rromi botezați, la Ploiești, în 14 octombrie 1934.

Pe plan pastoral-misionar, am inițiat proiectele și activitățile prin care  mărturisim faptul că Biserica reprezintă prezenţa vie a Mântuitorului Hristos în lume și transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile. De aceea, programele sociale și educaționale pe care Arhiepiscopia Râmnicului le-a dezvoltat în toți acești ani nu se rezumă doar la o anumită componentă a vieții, ci se desfășoară pe diferite paliere, pentru a sesiza nevoile, îngrijorările, căutările și apăsările tuturor. Adresând mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan I, 46) că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8), nădăjduim să descoperim frumusețea sufletului fiecărei persoane pe care o întâlnim cultivând iubirea față de Dumnezeu și de oameni, credința, speranța și solidaritatea”.