Cele aproximativ 50.000 de doze de vaccine antigripal care au fost solicitate până acum de la Ministerul Sănătăţii sunt pe sfârşite, astfel încât urmează să fie transmisă o solicitare pentru o nouă tranşă de vaccin antigripal de la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea. Reprezentanţii DSP Vâlcea au solicitat deja medicilor de familie să realizeze un inventar al numărului necesar de doze de vaccin, ţinând cont de categoriile de persoane care trebuie imunizate. Grupul ţintă îl reprezintă persoanele care prezintă risc de îmbolnăvire de gripă, respective bătrânii trecuţi de 65 de ani, diabetici, cardiaci, cetăţenii cu afecţiuni respiratorii sau bolnavii cronic.
Trebuie vaccinat de asemenea personalul medical, dar şi angajaţii din centrele sociale. Campania de vaccinare antigripală se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. La Vâlcea, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea a solicitat la începutul campaniei (1 noiembrie 2010) 40.000 de doze de vaccin. După primirea datelor de la medicii de familie, la sfârşitul lunii noiembrie au mai fost trimise alte 10.000 de doze de vaccin. „Vaccinările se desfăşoară conform planului de imunizare, iar dozele de vaccin antigripal au fost epuizate din stoc. În luna decembrie s-au mai primit alte 3.700 de flacoane pentru restanţieri, iar în această perioadă aşteptăm raportările de la medicii de familie, pentru că 90% din cantitatea de vaccin s-a folosit deja", a declarat directorul coordonator adjunct al DSP Vâlcea, Lorena Mărgăritescu.
Web Design by DowMedia