„Bujoreni în hrisovul lui Mircea cel Bătrân“ - masă rotundă organizată cu prilejul aniversării a 631 ani de atestare documentară a localității Bujoreni (ediția I)

duminică, 8 ianuarie 2023

„Bujoreni în hrisovul lui Mircea cel Bătrân“ - masă rotundă organizată cu prilejul aniversării a 631 ani de atestare documentară a localității Bujoreni (ediția I).
Hrisovul din 8 ianuarie 1392 care poartă pecetea şi iscălitura domnitorului Ţării Româneşti, prin care acesta dăruieşte şi întăreşte danii mănăstirii Cozia, transmite peste vremuri, prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea dar și a localității Bujoreni:
„Eu, în cel Hristos Dumnezeu, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire […] am dăruit puţin obroc din casă mea pentru hrana călugărilor […]. În judeţul Vâlcea, pe fiecare an să-şi adune înşişi călugării albinăritul”. Domnitorul mai dă şi o baltă Mamino, satele Orlea, Cereaşov [lângă Slatina] şi Poroiniţa [la Dunăre], o moară la Râmnic şi una la Cătălui [lângă Giurgiu], satele Bucureşti, Bogdăneşti, Bojorani şi Luciani şi 300 de sălaşe de ţigani. În document mai apare şi „Uliţa la Râmnic”, vechi sat care se suprapune cu Uliţa bisericii „Sf. Gheorghe”, cu drept de stăpânire al mănăstirii Cozia.
Actul primei atestări documentare a locațității Bujoreni este scris de mâna marelui logofăt Filos, un învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă.
Organizatori:
• Primăria comunei Bujoreni;
• Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea.

Florin Epure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe