• Guvernul a decis prelungirea cu doi ani a aplicării criteriului demografic necesar înfiinţării de farmacii în mediul urban
Guvernul a aprobat săptămâna aceasta o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea farmaciei nr. 266/2008. Actul normativ cuprinde două prevederi importante, dintre care prima se referă la prelungirea cu doi ani, până la 31 decembrie 2012, a aplicabilităţii criteriului demografic necesar înfiinţării de farmacii comunitare în mediul urban, pentru a împiedica mutarea farmaciilor din mediul rural în oraşe. În prezent, numărul farmaciilor din România, raportat la numărul de locuitori deserviţi depăşeşte media europeană, însă în defavoarea mediului rural.
Dacă media europeană este de o farmacie la 3.400 de locuitori, în România această medie este de o farmacie la 3.100 de locuitori dar, la împărţirea pe mediu urban şi mediu rural, defavorizat este mediul rural”. O altă prevedere a OUG, în cadrul aceleaşi filosofii a Ministerului Sănătăţii privind sprijinirea mediului rural elimină posibilitatea înfiinţării de farmacii comunitare, prin excepţie de la criteriile demografice, în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă. Dacă în 2005, prin această excepţie, s-au înfiinţat 39 de farmacii, în 2010 sunt 728 de farmacii înfiinţate prin excepţie.
Web Design by DowMedia