A trecut o lună de când s-a încheiat „campania” de dezinsecție și deratizare în Drăgășani și nimeni nu răspunde de soarta celor 26.000 euro!!!

joi, 15 decembrie 2022

 

Peste 26.000 euro au costat Primăria municipiului Drăgășani toate aceste acțiuni de dezinsecție și deratizare în Drăgășani, care nu au fost executate corespunzător. Se crede chiar că cetățenii din Drăgășani au fost prejudiciați. Între timp, consilierul local USR Marian Roșca a solicitat instituțiilor abilitate să verifice modul în care s-au executat aceste acțiuni, dar are impresia că situația este mușamalizată la fel ca situația „apei potabile” furnizată de APAVIL. Verificările sunt mai mult inexistente și responsabilitatea se aruncă de la unii la alții (ANRSC, Prefectura Vâlcea, DSP Vâlcea, ITM Vâlcea, ITM Olt).

„Cred că singura soluție pentru a ne edifica pe subiect ar fi să organizăm o Comisie de analiză și verificare în cadrul Consiliului Local al Municipiului Drăgășani, dar va fi nevoie, la fel ca în cazul locuințelor ANL, de semnăturile a cel puțin o treime din consilierii locali. Credeți că vor semna consilierii locali pentru organizarea acestei Comisii? Credeți că ar fi normal să știm și noi cum se cheltuiesc banii orașului, bani plătiți de cetățeni prin taxe și impozite? Am solicitat firmei care a executat serviciile, PREMAR PRODUCTION SRL din Dobroteasa, Olt, sa-mi spuna pe care scari de bloc s-au facut dezinsectie si deratizare, le-am cerut in scris in urma cu mai mult de o luna. Nu vor sa spuna, cu toate ca au aceasta obligatie conform legii pentru ca este vorba de bani publici. Cred ca sunt probleme foarte mari. Au păpat banii, dar dezinsectie si deratizare mai greu”, a spus consilierul local USR Marian Roșca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe