S-au încheiat lucrările de retehnologizare a Centralei Ciunget

duminică, 19 decembrie 2010

• Directorului SH Râmnicu Vâlcea, ing. Marian Diaconescu, ne-a declarat că

S-au încheiat lucrările de retehnologizare a Centralei Ciunget

Potrivit directorului Sucursalei Hidrocentrale (SH) Râmnicu Vâlcea, din cadrul SC Hidroelectrica SA, ing. Marian Diaconescu, în cursul săptămânii trecute s-a efectuat recepţia finală la cele trei grupuri hidroenergetice retehnologizate din cadrul Centralei Ciunget-Lotru. „Acum suntem în proba de 72 de ore. Dacă apar probleme, probele se reiau de le zero. În momentul de faţă, centrala de la Ciunget este retehnologizată complet, dar mai avem în derulare, până la sfârşitul lunii martie 2011, contractul cu Voith Siemens pe partea de automatizare. Ponderea majoritară în partea de subcontractare a acestor lucrări a aparţinut societăţii Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea.

Valoarea totală a contractului a fost de 80 milioane euro. Foarte interesant este faptul că atunci când a fost licitaţia, creditul de 60 milioane euro a fost luat de la Banca Mondială, dar tot banca ne-a impus o preselecţie a potenţialilor executanţi. Iniţial, au fost zece ofertanţi, au rămas patru, iar în final trei: Alstom (executantul din 1971 a lucrării), Voith Siemens şi Iberdola din Spania. Când au văzut cei de la Iberdola ce trebuie făcut la Ciunget s-au speriat şi nu au mai venit cu oferta tehnică. Între cele două care au rămas - Voith Siemens şi Alstom - a fost diferenţa la ofertele economice, de 1 milion de euro. Am semnat contractul în aprilie 2008, iar acum, în 2010, putem spune că am finalizat retehnologizarea la toate cele trei hidroagregate de la centrala Ciunget", ne-a declarat directorul SH Râmnicu Vâlcea, Marian Diaconescu.

Înainte de retehnologizare, Centrala Lotru-Ciunget avea o putere instalată de 510 MW şi era cea mai mare centrală pe râurile interioare. Centrala Lotru-Ciunget are trei hidroagregate. Punerea iniţială în funcţiune a fost făcută între anii 1972-1975: primul hidroagregat la 21 decembrie 1972, al doilea hidroagregat la 20 decembrie 1973, iar cel de-al treilea hidroagregat, în 31 august 1975. Căderea brută este de 809 metri, debitul instalat este de 80 mc/s. Energia produsă era până în 2008 de 816 GWh/an. În urma retehnologizării, producţia de energie va creşte de la 816 GWh/an la 900 GWh/an, centrala va fi pregătită pentru un nou ciclu de viaţă de 30 de ani, iar randamentului turbinei va creşte cu 1%, potrivit datelor companiei. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe