Sparle si soparle, 15.12.2022

joi, 15 decembrie 2022
  • Mihaela Andreianu, șefa învățământului vâlcean, a câștigat anul trecut următoarele sume: 900 milioane de lei vechi de la Inspectoratul Școlar Vâlcea, 131 milioane de lei vechi din indemnizația de consilier județean PNL, 60 milioane de lei vechi din calitatea de membru în consiliul consultativ la AJOFM Vâlcea, plus 240 milioane de lei vechi din diverse proiecte derulate de ISJ Vâlcea. Conform declarației de avere,Mihaela Andreianu a contractat un credit anul acesta de la BCR în sumă de 1,3 miliarde lei vechi, iar averea imobiliară cuprinde un apartament în Râmnicu Vâlcea cumpărat în 2017, o casă de vacanță în Băile Olănești, precum și alte trei terenuri intravilane și forestiere în Băile Olănești, toate achiziționate în anul 2002 prin contracte de vânzare cumpărare.

 

  • Aproape toate primăriile din Vâlcea au primit bani (mai degraba mizilic) de la Consiliul Județean sume cuprinse între 67 milioane de lei vechi (în cazul comunelor) și 75 milioane de lei vechi (în cazul orașelor). Astfel, miercuri a fost adoptată decizia privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 6 miliarde de lei vechi, din fondul la dispozitia Consiliului Judetean Valcea, constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2022, nr. 317/2021, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2022.

 

  • 13 județe din România au raportat zero avorturi la cerere în sistemul public de sănătate, în prima jumătate a anului 2022, iar două din trei avorturi la cerere se fac în sistemul privat. În 3 dintre aceste județe (printre care și Vâlcea) nu există acces la avorturi la cerere nici în sistemul public de sănătate, nici în cel privat. În ultimii 3 ani, peste 300 de românce și-au provocat avorturi empirice, arată datele INSP. Motivul pentru creșterea numărului de avorturi în condiții nesigure este acela că din ce în ce mai multe spitale nu mai oferă pacientelor posibilitatea de a face avort la cerere, invocând motive precum cele religioase, etice sau morale, decizia conducerii și a medicilor de a refuza sau criza COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe