Al dracului ursuleţ de pluş!

miercuri, 15 decembrie 2010

Al dracului ursuleţ de pluş!

Gheorghe Smeoreanu

Când clasa nu prea are chef de învăţat, cel mai iubit nu este cel mai competent profesor, ci profesorul de gaşcă. Ori, de la distanţă, Dorel Jurcan pare mai de gaşcă decât Romulus Bulacu. Fiind timid, Bulacu se agită, se încruntă, vociferează, mai şi ameninţă, preventiv, în vreme ce Jurcan e blând ca mielul şi cald ca pâinea scoasă din cuptor. Aceste este motivul principal pentru care a câştigat alegerile Dorel Jurcan. În fond, a câştigat pe merit, fiindcă în multe situaţii contează şi cum te-a făcut mama ta, simpatic sau mai antipatic. Se vede şi din avion că Jurcan este mai simpatic decât Bulacu. Însă nu neapărat şi mai bun în plan organizatoric. Deşi nu este între ei o diferenţă de la cer la pământ, opinia mea rămâne aceeaşi şi anume că Romulus Bulacu ar fi fost mai potrivit pentru conducerea PDL dat fiind că este permanent în judeţ şi pare mai implicat.

Deşi diferenţa la numărul de voturi a fost zdrobitoare, cred totuşi că deciziile s-au luat pe loc de către o sală în mare parte oportunistă, mulţi dorind să demonstreze că votează cu învingătorul. Ori, s-a văzut încă de la discursul lui Romulus Bulacu precum că acesta e pe cale să piardă alegerile. Bulacu nu a folosit nicio clipă tema emoţională că el este alesul lui Mircia Gutău. Putea să o facă, dar s-a abţinut. S-a gândit, poate, că lumea a prins ideea, ori poate nu s-a văzut capabil să manipuleze sala, ori, pur şi simplu, aşa cum îmi place să cred, a refuzat o stratagemă de genul: pe mine mă iubeşte tata, pe tine nu te iubeşte. Dacă refuzul manipulării a stat la baza atitudinii lui Romulus Bulacu, atunci, bravo lui.
Jurcan a vorbit liber şi emoţionant. El a ştiut să mizeze pe faptul că e, cum spuneam, născut simpatic, că e ca un ursuleţ de pluş pe care nu ai cum să nu-l iubeşti. Al dracului ursuleţ, veţi vedea !

În fine, capodopara alegerilor poartă semnătura lui Valentin Iliescu. Discursul şi jocul său de scenă au fost magistrale şi s-au alăturat decisiv celorlalte cauze pentru care a câştigat Jurcan. Cred chiar că dacă Iliescu ar fi fost de partea lui Bulacu, Jurcan ar fi avut o problemă, pentru că, în fond, doar vreo optzeci de persoane trebuia să-şi schimbe votul pentru ca învingătorul să fie altul.
Au fost alegerile de la PDL Vâlcea un moment de cotitură în viaţa organizaţiei? După componenţa BPJ, cu mulţi anonimi, cu mulţi jucători la două sau chiar trei capete, mă îndoiesc că lucrurile se vor schimba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe