Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Sfântul Antonie a împletit neîncetat rugăciunea și trăirea duhovnicească cu activitatea ctitoricească. A iubit rugăciunea, postul și privegherea, pentru a fi părtaș comuniunii cu Dumnezeu. În rugăciune, omul duhovnicesc e unit cu Dumnezeu. De aceea, Sfântul Antonie a așezat rugăciunea în mijlocul preocupărilor sale, însă a căutat împlinirea rânduielilor sale ascetice și prin păzirea poruncilor în viaţa de zi cu zi, căci „Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor”, după cum spune Sfântul Marcu Ascetul.
Prin sfințenia vieții sale, ne-a încredințat că suntem chemați să dobândim viața cea veșnică, înfrumusențându-ne sufletele cu alese virtuți, pentru ca Hristos Domnul să Se sălășluiască în noi și noi să simțim taina prezenței Lui. Virtuţile sunt trepte spre unirea cu Dumnezeu, stare care îl așază pe om într-o deplină liniște și mulțumire. Scara virtuţilor duce spre unirea cu Dumnezeu, care se trăieşte veşnic în starea de rugăciune. Așadar, suntem chemaţi să creştem în iubirea desăvârşită între noi şi faţă de Dumnezeu.
Viaţa veşnică nu este dată ca o datorie a lui Dumnezeu pentru fapte, ci oferită ca un har de Dumnezeu, Marele Dăruitor, celor ce au nădăjduit în El. Harul, pe care îl primim în mod gratuit de la Dumnezeu, fiind cel mai mare dar pe care îl putem primi ca făpturi raţionale de la Acesta, ne ajută să descoperim calitatea de daruri adresate nouă tuturor, prin care Dumnezeu ne arată iubirea şi purtarea Sa de grijă. Se cuvine, așadar, „Lui Dumnezeu, mulțumire pentru darul Său cel negrăit” (II Corinteni IX, 15), spune Sfântul Apostol Pavel.
În istoria spiritualității românești descoperim chipul luminos al Sfântului Antonie de la Iezer drept pildă de smerenie, de dragoste și de slujire în Hristos, care a împletit contemplația luminii dumnezeiești și privirea atentă la amănuntele vieții concrete”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.