În premieră, Revolut, aplicația financiară, s-a asociat cu un brand local 100% românesc, din domeniul retail-ului alimentar. Este vorba despre rețeaua de supermarketuri Annabella. Clienții care își descarcă în telefon aplicația Revolut și o folosesc să achite cumpărăturile făcute în magazinele sale pot beneficia de un bonus de până la 50 de lei. Campania se adresează numai clienților noi care își deschid un cont Revolut și se derulează până la 7 noiembrie 2022.
Aplicația financiară are din ce în ce mai mulți utilizatori.
Chiar de la planul de bază – Revolut Standard – clienții beneficiază de acces gratuit la aplicație, un cont IBAN în lei, precum și la un cont european, ambele gratuite. Utilizatorul poate retrage de la bancomate până la 800 de lei pe lună, fără să achite vreun comision către Revolut. Tot în baza planului Standard, un client poate face schimburi valutare în aplicație, în peste 30 de monede, la rată de schimb interbancară și fără comisioane, de luni până vineri.
Potrivit unui studiu realizat de Revolut pentru primele trei trimestre ale anului, un român a cheltuit, în medie, prin această aplicație aproximativ 295 de euro pentru cumpărături din supermarket-uri și rețele de retail alimentar, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022. Cea mai mare sumă medie alocată acestei categorii de cumpărături, la nivel național, a provenit de la categoria de vârstă 35-44 de ani (376 euro/ utilizator, în perioada de referință).