Ileana Ungureanu, administratorul Restaurantului şi Pensiunii QUEEN, spune că

duminică, 17 octombrie 2010

• Ileana Ungureanu, administratorul Restaurantului şi Pensiunii QUEEN, spune că

„Este nevoie de o adevărată ştiinţă pentru a satisface gusturile clienţilor”

       
           Restaurantul Queen a fost deschis în anul 1995 iar de atunci şi până în prezent s-a extins şi s-a modernizat, ajungând astăzi să fie un etalon al modului cum se face alimentaţia publică în Râmnicu Vâlcea.

În anul 2000, doamna Ileana Ungureanu a deschis şi Pensiunea Queen care la fel  se află la aceeasi adresă cu restaurantul, în strada splaiul Mircea Vodă Nr 2. De altfel, Pensiunea - Restaurant QUEEN oferă cazare de o calitate incontestabilă în 8 camere sau apartamente. Restaurantul QUEEN oferă oaspeţilor săi servicii de calitate într-un ambient plăcut şi relaxant. Având centrală termică proprie, purificatoare de fum şi aer condiţionat în saloane, restaurantul QUEEN este, în tot cursul anului, locul ideal pentru petreceri, aniversări, nunţi, botezuri, banchete, revelioane, cocktail-uri, întâlniri de afaceri, (asigurând, la cerere, accesoriile necesare precum şi sonorizare).

Dacă ar fi să vorbim despre Ileana Ungureanu administratorul restaurantului şi pensiunii Queen putem spune că are o doză de copilărie nepierdută, radiază încredere şi profesionalism. Nu îi plac certurile. Merge pe principiul „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

• Aţi reuşit să vă menţineţi afacerea pe un trend pozitiv. Ce îi determină pe clienţi să revină de fiecare dată la restaurantul şi pensiunea dumneavoastră?
Ileana Ungureanu: „Atât în cazul restaurantului cât şi al pensiunii am ţinut cont de preferinţele, obiceiurile şi gusturile celor care ne vizitează. Recunosc, este nevoie de o adevărată ştiinţă pentru a satisface gusturile clienţilor. De exemplu, în cazul restaurantului, la bucătărie ţinem cont de perisabilitate, termen de garanţie şi de modul în care urmează să fie folosite. Apoi meşterii bucătari fac prelucrările preliminare, sortează, curăţă, spală, tranşează, fierb, frig, coc, prăjesc, după care decorăm şi ornăm. Am reuşit, nu o dată, să transformăm o mâncare simplă într-un adevărat «palat de gourmet»”.

• Mai ziceaţi, cu alte ocazii, că, pe lângă dotări şi amenajări, o pensiune şi un restaurant mai trebuie să aibă o bucătărie de excepţie. În ceea ce vă priveşte, cum aţi caracteriza segmentul acesta atât de important?
I.U.: „Bucătăria noastră se poate caracteriza prin diversitate, ingeniozitate, delicateţe. Facem perparate româneşti cu influenţe greceşti, orientale, avem şi din fineţea şi rafinamentul bucătăriei franceze şi nu în ultimul rând din influenţa italienească. Folosim un sortiment variat de legume proaspete sub formă de salate în combinaţie cu ouă, brânză, smântână, folosim mult peştele, vânatul, carnea de oaie dar şi carnea de pasăre, vacă şi porc. Sosurile sunt colorate cu pastă de roşii care se obţin din legume înăbuşite cu făină dizolvată în apă şi «stinse» cu supă de oase. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de orez, legume dar şi paste făinoase”.

• Pentru o femeie este potrivită această meserie?
I.U.: „Dacă ne gândim un pic este o meserie foarte potrivită atât pentru o femeie cât şi pentru un bărbat. Diferenţa nu o face decât omul prin speranţa şi strădania lui. Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem aceleaşi orizonturi. E bine să fim persoane pozitive, bune, aceasta este dulceaţa de pe pâinea vieţii. Un director, vorbind la modul general are responsabilitatea de a administra resursele umane, materiale şi financiare astfel încât totul să funcţioneze perfect. În ceea ce ne priveşte avem 35 de angajaţi care sunt zilnic la dispoziţia clienţilor. Restaurantul poate deservi 150 de persoane, iar pensiunea are 8 camere cu baie proprie, climă, şi tot ce mai este nevoie pentru a oferi cele mai bune condiţii de cazare. De asemenea, pentru cei care nu au timp să vină la restaurantul nostru, onorăm comenzi şi la domiciliu, acestea se pot face la nr de telefon 0250 734087”.
(Octavian Avram)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Ileana Ungureanu, administratorul Restaurantului şi Pensiunii QUEEN, spune că”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe