Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la înmormântarea preotesei Alina Maria Lixandra.
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii la cele veșnice, după o grea suferință, a doamnei preotese Alina Maria Lixandra, fiică devotată a Bisericii, soția Preacucernicului Părinte Iulian Petre Lixandra, inspector eparhial și parohul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Călimănești.
Doamna Alina Maria s-a născut la 14 martie 1984 în orașul Bălcești, în familia bunilor creștini Florea și Ana Pârlea. A studiat în localitatea natală până la definitivarea studiilor în cadrul Liceului Petrache Poenaru, apoi a absolvit Facultatea de Biologie din Craiova în anul 2008 și Facultatea de Educație Fizică și Sport din Târgoviște, în anul 2015.
La 12 octombrie 2008 s-a căsătorit cu tânărul teolog Iulian Petre Lixandra, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu nașterea unui fiu, Ioan-Mihail, și a unei fiice, Gabriela-Valentina, cărora, cu multă dragoste le-au oferit aleasă educație „ca să se înțelepțească spre mântuire prin credința cea întru Hristos Iisus” (II Timotei III,15).
Mereu atentă și preocupată de formarea morală și intelectuală a copiilor ei, dorind ca aceștia să se poarte cu „vrednicie întru Domnul, plăcuți Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun și sporind în cunoașterea lui Dumnezeu” (Coloseni I, 9-10), cu tandrețe nesfârșită, doamna Alina Maria a devenit un izvor de răbdare și bunătate, un adevărat model de soție și mamă creștină care și-a dedicat întreaga viață familiei, cu mare dragoste față de Dumnezeu și de valorile creștine. A înțeles că familia este un sprijin deosebit pentru preot în activitatea pastorală, asumându-și dificultățile vocației familiei preoțești, și l-a sprijinit pe părintele Iulian-Petre în timpul slujirii la Parohia Ghioroiu, cât și la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Călimănești. Cu devotament și dragoste jertfelnică, s-a implicat în numeroase proiecte catehetice și a sprijinit lucrările de consolidare și restaurare ale lăcașului de cult, fapt pentru care i s-a conferit Ordinul Crucea Râmnicului în anul 2021.
Cei apropiați au cunoscut-o drept o doamnă distinsă ce a fost apreciată pentru modul în care și-a împlinit activitatea didactică la Școala Gimnazială din Ghioroiu între anii 2008-2015, apoi ca Director adjunct al Liceului Tehnologic din Călimănești (2015-2016), iar din anul 2016 la Școala Gimnazială „Șerban Vodă Cantacuzino” din Călimănești.
Încercată de o grea suferință, a avut o ținută morală demnă și o înțelegere profundă a rostului vieții, trăind ultimii ani ca pe un timp al pregătirii duhovnicești pentru marea trecere la cele veșnice. În această perioadă, sufletul și trupul său s-au sfâșiat între durerile fizice și jertfelnicia mamei care, pentru a fi cât mai mult timp alături de familia sa, și-a ancorat ultimele puteri trupești și a pășit, cu nesfârșită nădejde, pe holurile spitalelor, oferind o autentică lecție de viață. Nu de puține ori, a fost cea care i-a încurajat pe cei apropiați, încredințându-i că nădejdea în Dumnezeu este pentru creștin „ancoră a sufletului, neclintită și tare” (Evrei VI, 19) care deschide porțile veșniciei.
Peste toate încercările de care a avut parte, a ales să trăiască după îndemnul psalmistului: „aruncă spre Domnul grija ta” (Psalmul LIV, 25) și în nădejdea vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28). A dat dovadă de o profundă credință pe care a cultivat-o prin rugăciune, bunătate și smerenie, cu multă dragoste, iar pentru aceasta chipul blând și inima generoasă a doamnei preotese Alina Maria s-au întipărit în sufletele tuturor: ale copiilor, al părintelui Iulian Petre și ale acelora care o vor păstra în memoria lor pentru noblețea sa sufletească.
Familia, prietenii și apropiații ei trăiesc astăzi această pierdere ca o durere profundă, în așteptarea Învierii de Obște, întrucât „credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni IV, 13-14).
Nu putem suplini lipsa mamei pentru cei doi copii, a soției devotate și iubitoare pentru părintele Iulian-Petre, a preotesei care împărtășea bucuriile și tristețile celorlalte mame, însă, printr-o prezență părintească şi frăţească alături de familia îndurerată în perioada următoare, vom mărturisi deopotrivă că iubirea este mai tare decât moartea.
În aceste momente, când sufletul doamnei preotese Alina Maria merge în lumina cea neapusă a Împărăției Cerurilor, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să o odihnească împreună cu drepții „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului
Web Design by DowMedia