Mănăstirea Hurezi își va sărbători în zilele de 15 și 16 august ocrotitorii: Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache

miercuri, 10 august 2022
 Mănăstirea Hurezi își va sărbători în zilele de 15 și 16 august ocrotitorii: Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache.

Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni va începe în seara zilei de luni, 15 august, cu slujba Privegherii ce va fi săvârșită la ora 18.30.

Marți, 16 august, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, stareți ai mănăstirilor vâlcene și preoții din Protoieria Horezu.

Pelerini din întreaga Oltenie, dar şi din ţară, sunt aşteptati să participe la hramul acestei străvechi vetre monahale şi să se închine cu evlavie moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul român ce a primit cununa muceniciei pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, mărturisind credința ortodoxă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe