„Maica Domnului este model al credinței, al ascultării, al supunerii necondiționate față de voia lui Dumnezeu. Este podoaba cea mai de preț a neamului omenesc și împlinitoarea dumnezeieștilor năzuințe ale omului ca aceea care a adus în lume Soarele tainic al dreptății”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Cozia, unde a fost cinstită Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea.
În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți la Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a precizat, de asemenea, că „Maica Domnului și-a aplecat ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și astfel L-a zămislit pe Fiul Său, prin Duhul Sfânt, prin nașterea Lui devenind Născătoarea Celui născut din veci din Tatăl fără de mamă cerească și din Maică pământească fără de tată pământesc. „Pe aceasta - învață Sfântul Ioan Damaschin - Tatăl a rânduit-o de mai înainte, prooroci în Duhul au proorocit-o, iar puterea sfințitoare a Duhului s-a pogorât, curățindu-o și sfințindu-o”.
Ea este „cerul cerurilor” (Psalmul CXIII, 26), „haina mântuirii” și „veșmântul bucuriei” (Isaia LXI,10), aceea care L-a „înveșmântat” pe Hristos cu firea umană.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se face vrednică de preacinstirea tuturor creștinilor, întrucât mijlocește pururea pentru noi la Fiul Său, fiind rugătoare necontenită pentru noi, înduplecă mila Fiului ei față de păcatele noastre. O cinstim în rugăciuni drept ocrotitoarea, povățuitoarea și grabnic ajutătoarea noastră, izvorâtoarea tuturor darurilor, „căci ne izvorăște valurile cele nenumărate și curate ale luminii și fericirii celei adevărate”.
Web Design by DowMedia