Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, inaugurează, astăzi, la Râmnicu Vâlcea, cea mai nouă instalaţie de producţie de polioli speciali din Europa, după o investiţie de 40 milioane de euro, parte dintr-un proiect de 101 milioane de euro.
Investiţia în noua unitate de producţie a fost susţinută din fonduri proprii şi va fi amortizată în maxim patru ani.
"Chimcomplex inaugurează astăzi la Rm. Vâlcea cea mai nouă instalaţie de producţie polioli speciali din Europa, după o investiţie de 40 milioane de euro, parte dintr-un proiect de 101 milioane de euro. Instalaţia măreşte capacitatea de producţie de polioli la peste 187.000 de tone pe an. Adică, în România se va produce aproape 9% din producţia europeană de polioli, ceea ce va aduce compania pe locul 6 în topul producătorilor din Europa", anunţă compania.
Noua instalaţie de polioli speciali, care este parte integrantă a platformei Oltchim, este proiectată să aibă caracteristici performante din punct de vedere al eficienţei energetice, digitalizării şi eliminării deşeurilor de fabricaţie.
Capacitatea sa de producţie anuală este echivalentă cu 3.500 km liniari de noi saltele flexibile de 2mx2m. Dacă ar fi puse cap la cap, saltelele ar străbate Uniunea Europeană de la cel mai estic punct al ei, oraşul Sulina, până la cel mai vestic, în Portugalia.
Poliolii produşi la Râmnicu Vâlcea vor fi utilizaţi atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export.
"Instalaţia noastră este una dintre cele mai moderne din Europa şi din întreaga lume. 400 de specialişti au lucrat la acest proiect în diferite etape ale sale, le mulţumesc tuturor, ştiu că a fost un proiect greu. Conceptul instalaţiei integrează producţia poliolilor, cu proiectarea, pe care o facem împreună cu clienţii, adaptând formula în funcţie de nevoile acestora, cu ingineria de produs, cu asistenţa tehnică pentru clienţi, şi chiar şi colectarea deşeurilor în vederea reciclării. Aici vor fi produşi şi polioli speciali, cum ar fi biopoliolii 100% vegetali, din ulei de ricin, sau poliolii ignifugaţi, care vor fi folosiţi în spumele rigide pentru construcţii, utilizat de exemplu la renovarea saloanelor de spital. Prin implementarea acestei investiţii, vom putea obţine, pe lângă o structură de producţie mai modernă şi o creştere a produselor cu cerere şi valoare mare" a declarat Victor Avram, CEO Chimcomplex.
Noua instalaţie, cea mai mare investiţie realizată cu capital autohton în România, se întinde pe o suprafaţă de 5,6 hectare şi are o capacitate de 4 ori mai mare decât cea a fabricii de polioli speciali existente. Instalaţia permite funcţionarea cu o eficienţă tehnologică şi energetică cu 30% mai mare decât instalaţiile actuale, întrucât utilajele şi echipamentele de ultimă generaţie au fost proiectate pe baza celor mai moderne tehnologii specifice.
"Cei mai mari producători şi furnizori de echipamente de automatizare şi control din lume au venit cu expertiza lor pentru finalizarea investiţiei, totodată implementându-se şi cele mai noi variante de hard şi soft pentru controlul proceselor chimice. Astfel că, tehnologii de ultimă generaţie pentru industria chimică sunt acum disponibile şi în România pe platforma de la Rm. Vâlcea", spun reprezentanţii companiei.
Instalaţia are 12 reactoare de sinteză eficiente energetic, în care se vor produce şi poliolii verzi, care utilizează ca materie primă CO2, reducând astfel amprenta de dioxid de carbon a României.
"Suntem mândri că munca noastră, a tuturor, pune România la un loc de cinste pe harta producţiei chimice mondiale! Au trecut 51 de ani de la realizarea primului poliol în România şi 15 ani de când ultima instalaţie de polioli a fost dată în folosinţă în ţara noastră. În 3 ani de la achiziţia activelor Oltchim am scos din conservare această investiţie, stagnată de 14 ani, am reproiectat-o şi am investit în ea ca să o transformăm într-o fabrică de referinţă pentru Europa. Chimcomplex, singurul producător de polioli pentru poliuretani din România şi-a orientat strategia de dezvoltare spre eficienţa tehnologică, eficienţa energetică şi spre chimia verde şi sustenabilă, aceasta este direcţia noastră şi mergem cu paşi repezi înainte", a declarat Ştefan Vuza, preşedinte Chimcomplex.
Instalaţia de polioli speciali va beneficia şi de experienţa Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Avansată a Poliolilor deja existent pe platformă, care operează de peste 40 de ani şi cooperează cu clienţii din toată lumea şi cu laboratoarele universităţilor şi instituţiilor de cercetare româneşti şi internaţionale.
Produsele Chimcomplex sunt exportate şi utilizate în peste 50 ţări din Europa, Asia şi Africa. Principalele utilizări ale poliolilor produşi aici sunt spumele flexibile şi semiflexibile, spumele rigide, agenţii de etanşare, cernelurile, elastomerii şi adezivii. Cea mai mare parte a producţiei de polioli devine ulterior componente ale automobilelor, ale panourilor termoizolante sau piele ecologică, mobilier, saltele, izolaţii, etc.
Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiţie de aproape 70 de ani. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.
Web Design by DowMedia