Sparle si soparle, 07.07.2022

joi, 7 iulie 2022

• O primă victorie a primarului Mircia Gutău cu statul român! În dosarul nr. 1022/90/2019, Tribunalul Vâlcea a pronunțat următoarea soluție: „Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul (statul român) la plata către reclamant a sumei de 190.648,93 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 100.000 euro (contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii) cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică de azi 04.07.2022”. În anul 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că edilul Gutău nu a avut parte de un proces echitabil, după care a fost achitat de Curtea Supremă. Ca urmare, actualul primar al Râmnicului a dat în judecată statul român şi a cerut despăgubiri morale şi materiale de peste 10 milioane de euro.

• Mai multe contracte de închiriere a chioșcurilor de presă și carte amplasate pe domeniul public au fost prelungite. Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis ca durata contractelor de închiriere pentru suprafeţele de teren proprietatea Primăriei, pe care sunt amplasate construcţii provizorii (chioşcuri) în care se desfășoară în prezent activități comerciale, prestări servicii și comercializare presă și carte, să fie prelungite până la data de 30 iunie 2025, cu menținerea prevederilor contractuale în vigoare referitoare la cuantumul chiriei și modalitatea de stabilire a acesteia, încheindu-se în acest sens un act adițional la fiecare contract.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe