Cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

miercuri, 29 iunie 2022

Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-va, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă. (Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel)

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe data de 29 iunie, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Paștelui.

Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Sfântului Apostol Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chefa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea Mântuitorului Hristos, dar se și leapădă de Fiul lui Dumnezeu când Acesta este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg că apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Romă. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin, și a învățat la școala lui Gamaliel. Luptând împotrivă creștinilor,  a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan, însă pe calea Damascului se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

În ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mai multe lăcaşuri de rugăciune din ţară îşi serbează hramul.

  • Schitul Sfinții Apostoli de la Mănăstirea Hurezi.
  • Biserica bolniță a Mănăstirii Cozia.
  • Paraclisul Arhiepiscopal Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Nord al municipiului Râmnicu-Vâlcea.
  • Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Călimănești.
  • Biserica Sfinţii Apostoli din satul Giorneşti, comuna Bunești zidită în 1852, de către Iancu Panait.
  • Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Fedeleșoiu, comuna Dăești.
  • Biserica filială cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din satul Dănicei, comuna Dănicei.
  • Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a fostului schit Flămânda, din satul Valea Râului, comuna Galicea, zidită de Teodosie Rudeanu şi fratele său Vlad, în 1582.
  • Biserica cu hramurile Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Sfântul Ioan Botezătorul din satul Băiaşu, comuna Perișani.
  • Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din satul Bănţeşti, comuna Mădulari.
  • Biserica parohială cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din satul Mazili, comuna Sutești, construită în anul 1601 de Marin Năglăbială şi Giuara Vătăşescu.
  • Capela cu hramul Sfinţii Apostoli din satul Ganea, fostă mahala boierească, comuna Sinești, construită în anul 1823, de către polcovnicul Udria Sinescu şi familia sa.
  • Biserica parohială cu hramurile Sfinţii Apostoli şi Sfântul Dimitrie, din satul Foleştii de Sus,  comuna Tomșani, construită între 1895-1907 de preotul Gheorghe Dumitrescu şi enoriaşi.
  • Biserica filială cu hramurile Sfântul Nicolae şi Sfinţii Apostoli, din cătunul Fundeni, comuna Vaideeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe