Titlul nefericit de „cea mai urâtă clădire” din Râmnic aparține în continuare... Finanțelor Publice, rămasă nerenovată și nereabilitată de peste 30 de ani. Imediat după Revoluție a fost construit imobilul „pe repede înainte”, fără respectarea unor minime reguli estetice și arhitectonice, fapt ce a dus în prezent la degradarea profundă a clădirii. Pe când a fost director al Finanțelor Publice ani de zile, actualul viceprimar Virgil Pîrvulescu nu a mișcat un deget pentru a da măcar o „spoială” și a mai îmbunătăți aspectul exterior al imobilului. Apropos de Pîrvulescu, acesta recunoaște din nou că... nu stăpânește realitățile orașului, deși este viceprimar doar cu numele de 2 ani: „Mă bucur să descopăr că orașul nostru înseamnă și altceva decât blocuri, beton și panseluțe! Traseul de astăzi a început de la gara Goranu, urcat către Feteni, coborât prin padure către Budesti și întoarcere pe traseul fostei căi ferate până la clădirea gării Goranu!”
Ambulanță blocată în Drăgășani de mașinile parcate neregulamentar. „S-a discutat de multe ori despre modul în care unele persoane consideră să parcheze autoturismele în mod greșit, obstrucționând accesul pietonilor și al altor autoturisme. De data aceasta o viață poate fi curmată, din cauza neglijenței si a nesimțirii. Ambulanța nu a putut intra la un pacient cu probleme, în zona pieței agro-alimentare din Drăgășani. Este și datoria autorităților locale, Poliție Locală și Primărie, să se asigure că oamenii au unde parca și că nu se parchează neregulamentar, blocându-se căile de acces. Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local prin care propuneam descongestionarea zonei centrale din Drăgășani, prin construirea unei parcări supraetajate în zona Batca, total ignorat de primarul Cristian Nedelcu.”, a mai precizat Marian Roșca, consilier local USR.
Pentru a marca importanța iei românești, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea vă așteaptă pe acorduri folclorice în Holul mare al instituției, la o expoziție de port tradițional, vineri, 24 iunie 2022, ora 10. Tot vineri, de la ora 18.00, în Parcul Zăvoi - pe esplanada Teatrului Municipal Ariel - va avea loc un spectacol dedicat Zilei Internaţionale a Iei: Umor şi muzică românească, având ca protagonişti actorii Teatrului Ariel şi Corul Euphonia al Filarmonicii Ion Dumitrescu.